Dua Lipa și Callum Turner tocmai s-au căsătorit în secret la Londra, în dimineața zilei de duminică, 31 mai. Dar, cum se întâmplă adesea când o vedetă face pasul cel mare, fanii au început să sape în trecutul amoros al mirelui, descoperind o relație lungă cu o altă femeie celebră.
Știi momentul ăla când ești curioasă cu cine a mai fost partenerul tău înainte să te cunoască? Până la urmă, toți avem un trecut care ne-a format. În cazul lui Callum, înainte de nunta cu regina muzicii pop, a existat o relație serioasă de aproape cinci ani, ținută surprinzător de departe de ochii curioșilor.
O iubire născută pe platourile de filmare

Actorul a cunoscut-o pe Vanessa Kirby în 2014. Da, este vorba chiar despre actrița care a interpretat-o magistral pe prințesa Margaret în serialul The Crown. Cei doi au jucat rolul de frați în drama britanică Queen and Country, iar în 2015 au început să iasă împreună. Au fost atât de discreți încât multă vreme publicul nici nu a știut că formează un cuplu.
RecomandăriDua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra, într-o ceremonie discretă.Numai că liniștea lor a fost tulburată în 2017. Atunci au apărut fotografii cu Vanessa sărutându-se cu Tom Cruise pe platourile de filmare de la Mission: Impossible. Așa cum a relatat Hellomagazine într-un material publicat recent, actrița s-a văzut nevoită să iasă public și să vorbească despre relația ei reală pentru a tăia elanul zvonurilor.
„Chiar dacă echipa de filmare era acolo, totul era în tabloide de genul «Următoarea soție îi cade la picioare». Cel mai deconcertant lucru a fost că oamenii despre care nu credeam că vor crede asta, au făcut-o, și îi dădeau mesaje iubitului meu întrebându-l «Ești bine?».” – Vanessa Kirby, Actriță
Actrița a ținut să clarifice cât de absurde i s-au părut acele speculații apărute peste noapte.
„Nu mai cred nimic din ce citesc acum pentru că pur și simplu nu poți. Nimic nu e real. Să mă mărit cu el? Nici măcar o sărutare, era căsătorie.” – Vanessa Kirby, Actriță
Drumuri separate și familii noi
Iar finalul poveștii lor a venit oficial la începutul anului 2020. Un reprezentant a confirmat despărțirea, rapoartele vremii punând ruptura pe seama programului extrem de aglomerat al amândurora. Când carierele explodează, e al naibii de greu să mai găsești timp pentru o relație normală.
RecomandăriDolph Lundgren, actorul de 68 de ani, s-a căsătorit cu Emma Krokdal, mai tânără cu 39 de ani.Dar pentru că viața merge înainte frumos pentru toată lumea. Vanessa și-a găsit fericirea alături de Paul Rabil, președintele Premier Lacrosse League. S-au logodit în 2024, iar în noiembrie anul trecut au devenit părinții unui copil al cărui nume au ales să îl păstreze privat.
RecomandăriDua Lipa s-a căsătorit. Artista a ales o ținută atipică pentru nunta secretă.Acum, toată atenția se mută înapoi pe proaspeții însurăței. Callum și Dua Lipa se pregătesc pentru o ceremonie mult mai fastuoasă în Italia, programată pentru weekendul următor. Dacă cei doi vor păstra aceeași discreție absolută sau ne vor lăsa să tragem cu ochiul la rochia de mireasă.
