Prințesa Charlene de Monaco a fost o apariție spectaculoasă în alb la vizita Papei Leo al XIV-lea în principat, pe 28 martie, însă fanii regali cu ochi de vultur au observat imediat un detaliu. În contrast, celelalte doamne din familia regală, precum Prințesa Caroline de Hanovra, fiica sa Charlotte Casiraghi și nora sa, Beatrice Borromeo, au purtat ținute complet negre. Dar de ce această diferență vizibilă?
Privilège du blanc, o tradiție veche
Explicația stă într-o tradiție a Vaticanului. Fosta înotătoare olimpică Charlene a avut permisiunea de a purta alb, așa cum dictează tradiția conform căreia soția unui suveran catolic ar trebui să poarte această culoare în prezența Papei. Regula este cunoscută sub numele de „privilège du blanc” (privilegiul albului) și se aplică unui număr foarte restrâns de doamne regale din lume.
Culoarea nu a fost aleasă la întâmplare.
asa ca, în timp ce Charlene, în vârstă de 48 de ani, a respectat protocolul purtând alb, Prințesa Caroline și celelalte membre ale familiei au aderat la codul vestimentar standard pentru o audiență papală, care impune culoarea neagră.
Ținute create de Elie Saab
Ca soție a Prințului Albert, Charlene a optat pentru o rochie-pardesiu creată special pentru ea de Elie Saab. Piesa vestimentară avea o curea legată în talie și o fustă care se oprea la nivelul gambelor. Pe dedesubt, prințesa a purtat o rochie albă, tot de la Elie Saab, asortată cu pantofi stiletto albi și o mantilă albă, în conformitate cu tradiția.
Și fiica sa, Prințesa Gabriella, în vârstă de 11 ani, a fost prezentă la slujbă și s-a asortat cu mama ei. A arătat adorabil într-o jachetă cu guler și o rochie de la Elie Saab, pe care le-a purtat cu pantofi model Mary-Jane de la Chloe.
Cine mai are acest privilegiu?
Deși Prințesa Charlene a fost singura soție de suveran prezentă sâmbătă, la întâlnirile care implică familii regale din întreaga Europă pot apărea mai multe doamne îmbrăcate în alb. De exemplu, în luna mai a anului trecut, Regina Letizia a Spaniei și Regina Mathilde a Belgiei s-au numărat printre doamnele regale prezente la slujba de inaugurare a Papei Leo al XIV-lea în Piața Sfântul Petru din Vatican.
V-ați fi gândit vreodată că religia de stat dictează codul vestimentar regal la Vatican? Ei bine, Monaco, Spania și Belgia au suverani catolici, motiv pentru care doamnelor regale din aceste națiuni li s-a permis să poarte alb la acel eveniment.
Excepțiile care confirmă regula
Numai că lucrurile stau puțin diferit pentru alte case regale. Suedia, de exemplu, are propria sa religie de stat. Fiind fiica Regelui Carl Gustaf, șeful Bisericii Suediei, Prințesei Moștenitoare Victoria i-a fost interzis să se asorteze cu omoloagele sale regale la inaugurare.
Iar Prințul William a fost prezent, dar dacă soția sa, Kate, i s-ar fi alăturat, nici ea nu ar fi avut permisiunea să poarte alb. Socrul ei, Regele Charles, este șeful Bisericii Protestante a Angliei (Church of England), așa că protocolul nu i se aplică.


