“Teatrul a fost intaia scanteie ce a scaparat pe cerul intunecat al tarilor romane…”
Cuprins
Inceputuri
Startul oficial al teatrului romanesc se da la data de 29 mai 1798.Pe vremea aceea, domnitor era Hangerli-Voda si acesta da prima autorizatie unui grup de actori. Domnitorul , asa cum se stie, nu avea o fire omenoasa de fel, insa iubea arta.
Deasemenea, tot la inceputurile teatrului trebuie amintit si sasul Brody. Acesta, pe vremea lui Voda Caragea, isi instaleaza in curtile caselor Banului Brancoveanu o panorama. Casele Banului erau undeva pe strada Academiei. Acolo aveau loc diferite reprezantatii. Insa cu greu se putea numi teatru in adevaratul sens al cuvantului.
Cismeaua Rosie
Primul teatru bucurestean s-a numit “ Teatrul de la Cismeaua Rosie”. Acesta era construit in Calea Victoriei colt cu strada Berthelot, din ordinul domnitei Ralu, fiica cea mare a lui Caragea. Aici au loc primele reprezentatii de teatru, in limba greaca. Teatrul era de fapt o incapere mica, cu doar 14 randuri.
Spectatorii nici nu prea vedeau ce se intampla pe scena din cauza constructiei defectoase a scenei. In plus aerul din incapere era inecacios. Sala de teatru era luminata cu lumanari seu. Astfel ca momentele teatrale de la Cismeaua Rosie erau mai mult auditive. Insa cu toate acestea teatrul avea mare scucces, iar incaperea era plina de fiecare data.
Societatea literara
Tinerii romani erau, in aceste inceputuri ale teatrului romanesc , iubitori de cultura. Astfel in anul 1827 ia nastere “Societatea literara”. Aceasta este infiintata din initiativa unor boieri , printre care I.Eliade Radulescu si Dinicu Golescu. Acestia hotarasc crearea unui teatru national. De altfel membrii societatii organizau si diferite seri teatrale, in limba romana. Dar rusii nu puteau tolera o asemenea manifestatie si pun capat acestor seri.
Salvarea teatrului in capitala vine de la o trupa straina. In anul 1833, in Bucuresti, soseste un grup de actori straini care infiinteaza teatrul Momolo, pe actuala strada Edgar Quinet.
Ideea crearii unui teatru national nu se pierde. Asa ca o parte din membrii “Societatii literare” infiinteaza in anul 1833 “Societatea Filarmonica”. Printre initiatori se regasesc Ion Eliade, Ion Campineanu si profesorul grec C. Aristia. Filarmonica avea ca scop crearea unei scoli de declamatie si muzica vocala. Inaugurarea scolii are loc la 15 ianuarie 1834.
La 29 august 1934 are loc prima reprezentatie a tinerilor instruiti la scoala de declamatie si muzica vocala a Filarmonicii. Piesa s-a jucat in sala teatrului Momolo. Piesa jucata se numea “Fanatismul” si a avut un real success. A doua zi ziarul Curierul Romanesc scria: “era cu neputinta sa descrie cineva patriotismul si nationalitatea ce erau zugravite pe fetele tuturora, entuziasmul si aplauzul cel mare la sfarsitul fistecarui act…”
Filarmonica avea un succes rasunator. Avea de acum o gazeta proprie, prima gazeta de teatru romaneasca. Aceasta era redactata de I. Eliade si de Barbu Catargiu. De asemenea si veniturile Filarmonicii sporeau pe zi ce trecea. Astfel, in anul 1836 se cumpara locul unde astazi se afla Teatrul National, destinat construirii acestuia.
Toate bune si frumoase, dar nu si pentru rusi
Succesul Filarmonicii si activitatea acesteia nu erau pe placul rusilor, care incearca din rasputeri sa puna capat acestor manifestari culturale. Baronul Ruckman reuseste prin anumite “fire trase” sa compromita membrii societatii, creand disensiuni intre acestia. In acelasi timp Teatrul Momolo primeste ordin de a nu mai inchiria sala pentru piesele romanesti. Din acesta cauza Societatea Filarmonica se dizolva in anul 1835.
Cu toate acestea speranta nu este pierduta. In anul 1844, guvernul, sprijinit de Eliade, incepe construirea Teatrului Cel Mare, care astazi se numeste Teatrul National Bucuresti. Planurile de constructie inceteaza in preajma revolutiei pasoptiste, insa sunt reluate dupa aceea si chiar imbunatatite.
Prima piesa jucata s-a numit “Zoe” sau “Un amor romanesc”, iar primele cuvinte au fost rostite de actorul Mincu, in fata lui Voda Stirbey. In anul 1877 i-a nastere “Societatea dramatica” care confera teatrului denumirea de “national”.