Fotografiile din vara lui 1976 nu mint. Britanicii care se bucurau de cel mai lung val de căldură din istorie arătau radical diferit față de cei de azi. Siluete subțiri, trupuri zvelte, burtici aproape inexistente. Ce s-a schimbat în 50 de ani?
Cuprins
Răspunsul e mai simplu decât ar părea, potrivit Dailymail. La finalul anilor ’70, doar 6% dintre bărbați și 9% dintre femei erau obezi. Azi? 27% dintre bărbați și 29% dintre femei au această problemă. Diferența e uriașă. Iar explicația nu ține de genetică sau de vreo dietă miraculoasă.
Mâncau mai puțin, punct
Studiul național din 1976 arată că britanicii consumau în medie 2.280 de calorii zilnic. Fix cât recomandă azi NHS. Problema? În prezent, bărbații mănâncă aproximativ 3.000 de calorii pe zi, iar femeile circa 2.500.
„Nutriția e complexă, dar faptul de bază e că oamenii nu se îngrașă dacă mănâncă mai puține calorii”, explică nutriționista Rosalie Collins. „Cerințele energetice erau aceleași ca acum. Doar că atunci oamenii respectau limitele recomandate.”
Nimeni nu ținea dietă în mod conștient. Pur și simplu nu își permiteau să mănânce mai mult. Costul mediu al mâncării era de 4,41 lire pe săptămână – mai puțin decât o cafea de la Starbucks azi. Dar cu salarii între 57 și 91 de lire săptămânal, mâncarea era scumpă raportat la venituri.
Farfurii mici, porții mici
Un detaliu pe care puțini îl observă: farfuriile din anii ’70 aveau 22 cm diametru. Cele de azi? 28 cm. Șase centimetri care fac diferența între a fi sătul și a mânca în exces.
Și paharele de vin erau mai mici – 125 ml, nu 175 sau 250 ml ca acum. O pungă de chipsuri cântărea 25 de grame, nu 32,5. Batoanele de ciocolată Double Decker aveau 42 de grame, nu 54,5 ca în prezent.
„Condițiile economice făceau mâncarea să pară foarte scumpă”, spune istoricul culinar Pen Vogler. „Oamenii pur și simplu nu își permiteau să mănânce mai mult. Cei născuți în anii ’30, ’40 și ’50 trecuseră prin raționalizare și vedeau risipa de mâncare ca pe ceva imoral.”
Grăsimi multe, dar arse complet
Paradoxal, dieta din anii ’70 era plină de grăsimi saturate. Britanicul mediu consuma 50,1 grame zilnic – dublu față de maximul recomandat azi. Unt, carne roșie, lapte integral, brânză. Tot ce nutriționiștii moderni ar privi cu groază.
Dar era o diferență majoră. Oamenii se mișcau. Mult.
Aproape 40% dintre adulți lucrau în muncă fizică – agricultură, minerit, construcții. Doar jumătate din familii aveau mașină. Sub jumătate aveau congelator, așa că gospodinele mergeau zilnic la cumpărături, pe jos, de la un magazin la altul.
„Grăsimile veneau din alimente întregi, nu din produse ultra-procesate”, explică nutriționista Collins. „Oamenii aveau greutate normală, se mișcau zilnic, iar grăsimile erau arse, nu stocate.”
Cum a început totul să se strice
Ironia e că tocmai anii ’70 au pus bazele crizei de obezitate de azi. McDonald’s a deschis primul restaurant în Marea Britanie în 1974. Burger King a urmat în 1976. Pot Noodle a apărut în 1977.
Findus Crispy Pancakes, Vesta Beef Curry, Angel Delight. Mâncare instant, gata în câteva minute. Confortabilă. Ieftină. Și plină de calorii goale.
„Până la sfârșitul deceniului, gătitul de la zero a început să devină neobișnuit”, spune Vogler. „Într-un fel, toată problema cu mâncarea ultra-procesată a început cu produse precum Instant Whip și Angel Delight.”
Experimentul emisiunii The 1970s Diet de la Channel 5 a confirmat ce arată statisticile. Prezentatoarea Josie Gibson a renunțat la sandvișuri la pachet, mese la restaurant și gustări constante. A trecut la trei mese gătite acasă, pe zi. În doar două săptămâni, nivelul grăsimii corporale a scăzut vizibil.
Rețeta nu e complicată. Mănâncă mai puțin, mișcă-te mai mult, gătește acasă. Bunicii noștri știau asta fără să citească nicio carte de nutriție.
