Privim adesea imaginile de la marile expoziții florale și oftăm admirativ la vederea acelor aranjamente impecabile. Te-ai gândit vreodată la munca titanică ascunsă în spatele unei grădini aparent perfecte? În fiecare an, RHS Chelsea Flower Show din Marea Britanie adună cei mai mari creatori de peisaje din lume, dar magia reală se întâmplă departe de ochii publicului, acolo unde oboseala și ingeniozitatea își dau mâna.
Pensete și pictori pentru peisaje de vis
Sarah Eberle, o legendă a designului cu 19 medalii de aur la activ, ne arată că realitatea e mult mai complexă decât o simplă plantare. Ea a creat grădina „On The Edge” pentru campania de protejare a mediului rural. Pentru a atinge perfecțiunea absolută, echipa ei recurge la metode de-a dreptul neobișnuite. „Avem o atenție incredibilă la detalii, dar chiar până în punctul în care folosim un artist pentru a picta peste orice daună, poate la pietre sau la copaci ori plante”, a mărturisit ea.
Și nu se oprește aici.
În spatele ei stă mereu „o armată de ajutoare uimitoare care vin cu foarfeci și pensete și foarfeci de grădină și cârpe de praf, și pregătesc toate plantele pentru noi pe măsură ce le punem”. Sarah știe prea bine ce înseamnă efortul fizic extrem, povestind cum la un moment dat a mers pe jos „șase maratoane și jumătate în nouă zile” alergând între diverse proiecte. Dar stresul vine la pachet și cu momente comice. La expoziția RHS Hampton Court, chiar în dimineața jurizării, a descoperit șocată că „cineva pusese un cărucior de supermarket” direct în grădina ei atent amenajată.
Trucul ghivecelor ascunse și lupta cu spațiul
Așa cum a relatat recent Independent într-un reportaj din culisele evenimentului, vizitatorii habar nu au că o mare parte din plantele expuse nu sunt fixate efectiv în pământ. Katerina Kantalis, designerul australian care semnează grădina de balcon „A Little Garden of Shared Knowledge”, a dat cărțile pe față.
Pentru a obține rapid acel aspect luxuriant, florile rămân adesea în vasele lor originale. „Aducem împreună două ghivece, trei ghivece, patru ghivece, cinci ghivece și le împletim pentru a arăta ca o singură plantă matură”, explică ea cu sinceritate.
Numai că pământul și mulciul ascund perfect această inginerie vizuală. Te-ai gândit vreodată la asta când încerci să salvezi mușcatele de pe un balcon torid din București sau Cluj, mutându-le dintr-un colț în altul pentru a arăta mai bogate? E o tactică inteligentă care salvează timp prețios, mai ales că plantarea directă ar cere mult prea multe ore de muncă într-un program și așa sufocant.
De ce ploaia este o binecuvântare
Să fim serioși, nimeni nu vrea să-și strice ținuta de vară la un eveniment în aer liber. Dar pentru expozanții din Marele Pavilion, o aversă este exact ce le trebuie.
Lucy Hutchings, cofondatoarea companiei de semințe She Grows Veg, așteaptă ploaia cu brațele deschise. „Când începe să plouă, întregul public de la spectacol se grăbește în Marele Pavilion și brusc suntem înconjurați de oameni și toată lumea vrea să se uite la exponatele noastre. Deci, poate că tu nu speri să plouă, dar noi da”, explică ea amuzată.
Iar epuizarea fizică își spune cuvântul după doar câteva ore. „Scaunele înseamnă viață și nu poți avea un scaun la standul tău și s-ar putea să stai în picioare de la 7 dimineața până la 10 seara”, adaugă Lucy, care a pus la punct un sistem de scaune ascunse în culise și o rotație strictă pentru ca echipa să se poată odihni.
Efortul e resimțit din plin și de Phil Johnson, directorul English Sweet Peas (echipă premiată cu aur anul trecut). El și colegii lui, care lansează anul acesta specia Nigel Slater, Fruit Fool, trec prin emoții mari. Prima lor grijă? Să verifice cu sufletul la gură dacă „avem destule semințe?”. Apoi urmează munca de Sisif de a pune „sute de pachete de semințe în mici plicuri cu aceste etichete pe ele, și durează ore”.
Un mini oraș plin de solidaritate
Deși miza RHS Chelsea Flower Show (care se desfășoară între 19 și 23 mai) este uriașă, concurența acerbă e doar un mit de fațadă. Max Parker-Smith, creatorul grădinii ‘Journey Beyond The Tracks’, inspirată de faimoasa linie de tren Indian Pacific, dărâmă această prejudecată.
„Există o comunitate cu adevărat grozavă și când oamenii se chinuie sau au nevoie de asistență ori materiale, suntem acolo să ne ajutăm reciproc. Nu este nici pe departe atât de competitiv pe cât ai putea crede”, observă el. Pe bune, chiar e solid să afli cum la final, plantele lui vor ajunge să bucure trecătorii în Kensington Gardens, iar elementele de decor vor lua drumul spre Longleat, „lângă urșii koala pufoși”.
Alex Michaelis, co-designer pentru grădina The Eden Project (care va fi mutată ulterior la Morecambe), simte exact aceeași energie pozitivă. „Echipele de construcție lucrează adesea pe parcursul nopții până în ultimul moment posibil pentru a se asigura că fiecare detaliu este cât mai aproape de perfecțiune”, spune el.
Privind în urmă la zilele nebune de pregătire, el compară atmosfera cu „un mini-oraș cu oameni care se plimbă, utilaje, o comunitate plină de viață susținută de minunata RHS. Există un zumzet în aer și când ceva merge prost, toată lumea se adună să ajute. Ar fi grozav dacă ar fi așa în orașele reale”.
