O „epidemie” tăcută: Cifrele reale ale diabetului în România
Peste 11% din populația României suferă de diabet, o afecțiune care a ajuns să coste sistemul de sănătate 2,5 miliarde de lei anual. Cifrele oficiale, prezentate de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, arată că aproape 1,5 milioane de pacienți sunt înregistrați și monitorizați. Problema reală este însă mult mai adâncă și mai greu de cuantificat. O a doua armată de bolnavi, de aproape un milion de persoane, trăiește cu diabet fără să știe.
Cuprins
Avertismentul vine de la Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Acesta estimează că „mai există încă peste 900.000 de persoane care au diabet zaharat și nu știu că au diabet zaharat”. Practic, pentru fiecare pacient care primește o rețetă prin Programul național de diabet, un altul este nediagnosticat. Adunând cele două cifre, numărul total al românilor afectați de această tulburare metabolică profundă s-ar putea apropia de 2,4 milioane.
Diabetul, alături de bolile oncologice și cele cardiovasculare, face parte din triada patologiilor care provoacă majoritatea deceselor în România și la nivel global. „Discutăm despre o problemă care trebuie să facă obiectul politicilor de sănătate”, a subliniat ministrul Rafila, arătând că estimările indică o creștere continuă atât a numărului de cazuri, cât și a resurselor necesare pentru tratament.
De ce nu sunt simptome? Pericolul din farfurie și din obiceiuri
Cum este posibil ca o afecțiune atât de răspândită să rămână ascunsă pentru sute de mii de oameni? Răspunsul stă în natura bolii. Diabetul zaharat de tip 2, care reprezintă aproximativ 90% din totalul cazurilor, este, în cuvintele medicului Bogdan Timar, „asimptomatic sau oligosimptomatic” în fazele incipiente. Asta înseamnă că o persoană poate avea boala ani de zile fără să resimtă niciun disconfort evident, niciun semnal de alarmă care să o trimită la medic.
Aici intervin cele trei semne subtile, pe care majoritatea românilor le ignoră, considerându-le parte din normalitate:
1. Absența semnelor evidente. Acesta este cel mai periculos „simptom”. Spre deosebire de alte boli, diabetul de tip 2 nu debutează cu dureri sau manifestări clare. Lipsa oricărui simptom este, paradoxal, cel mai mare risc, pentru că boala evoluează în tăcere, afectând treptat vasele de sânge, nervii și organele interne. Complicațiile sunt cele care, în final, aduc pacientul la spital, dar atunci este adesea prea târziu pentru o intervenție simplă.
2. Un stil de viață „tradițional”. Ministrul Sănătății a pus punctul pe i, afirmând că diabetul este „consecinţa unui stil de viaţă nesănătos, care este generat de tradiţii, de obiceiuri sau de publicitate”. Dieta românilor, bogată în carbohidrați și grăsimi saturate, este un factor de risc major. Obiceiurile alimentare, transmise din generație în generație, și bombardamentul publicitar pentru produse procesate și pline de zahăr contribuie direct la apariția tulburărilor metabolice care duc la diabet. Acest „semn” nu se simte în corp, ci se vede în coșul de cumpărături și în farfurie.
3. Lipsa de informare și prevenție. Alexandru Rafila a atras atenția asupra unui gol imens în societate: informarea publicului despre alimentație, beneficiile activității fizice și modul de prevenire a diabetului. „Nu ştiu câte studii şi câte statistici s-au făcut legat de informarea publicului”, a declarat ministrul. Această necunoaștere generalizată este al treilea semn. Oamenii nu conștientizează riscurile și, Așa că nu iau măsuri preventive, ajungând să descopere boala abia când apar complicații grave, care consumă resurse uriașe și pun viața în pericol.
„Consumăm foarte mulţi carbohidraţi şi grăsimi saturate, lucrul ăsta în mod evident duce la tulburări metabolice şi până la urmă diabetul reprezintă o tulburare metabolică profundă care netratată duce la complicaţii şi la deces.” – Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății
Soluția autorităților: Educație în școli, nu doar pastile
În fața acestei crize de sănătate publică, autoritățile admit că simpla alocare de fonduri pentru tratament nu mai este suficientă. Cheia, susține ministrul Rafila, stă în prevenție, iar aceasta trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste. „Soluţia nu este să tratăm cât mai mulţi, soluţia este să reducem impactul acestei boli asupra sănătăţii publice”, a declarat el.
Planul propus de Ministerul Sănătății este introducerea educației pentru sănătate în școli, ca politică publică pe termen mediu și lung. Programele ar trebui să înceapă din ciclul primar și să continue în gimnaziu și liceu, cu noțiuni adaptate fiecărei categorii de vârstă. Logica este simplă: „deprinderile sănătoase se dobândesc în copilărie”. O generație educată corect în privința nutriției și a mișcării va avea nevoie de mai puține servicii medicale la maturitate.
Chiar dacă rezultatele unei astfel de politici nu vor fi vizibile imediat, este considerată singura cale sustenabilă pentru a opri creșterea alarmantă a numărului de cazuri. Fără o schimbare de abordare, de la tratarea bolii la prevenirea ei, România se va confrunta cu costuri din ce în ce mai mari și cu o presiune tot mai greu de gestionat asupra unui sistem medical care are deja aproape 900 de medici specialiști în diabet și peste 200 de rezidenți în pregătire pentru a face față valului de pacienți.
