Avocatul Adrian Cuculis a criticat-o dur pe Codruța Filip pentru decizia de a vorbi public despre căsnicia de 7 ani cu Valentin Sanfira, la scurt timp după separarea oficială. Într-o intervenție televizată, avocatul consideră că artista nu avea de ce să meargă în podcastul lui Cătălin Măruță și să expună detalii intime, acuzând-o că a „dinamitat” tot ce au construit împreună.

Acuzații de ipocrizie

Prezent în emisiunea „Follow Us”, Adrian Cuculis a pus sub semnul întrebării gesturile artistei de după divorț, mai ales prezența ei la concertul fostului soț. E drept că Valentin Sanfira a promovat-o masiv la începutul carierei, dar deciziile recente ale Codruței par să anuleze respectul reciproc. V-ați gândit vreodată cum e să apari pe scenă alături de fostul partener la doar câteva zile după ce ai semnat actele de divorț?

„Aici vine în discuție nu faptul că a scos la suprafață că exista ca produs, dar a promovat-o masiv. A scos-o și foarte bine că a făcut lucrurile astea. Dar cum să vii tu la concertul din 14 februarie când tu ai semnat actele de divorț cu două săptămâni înainte? Hai să spunem că e și ipoteza asta, că știi că eu ți le întorc imediat. Noi nu suntem într-o situație de litigare a vreunei chestiuni, ci într-o dezbatere de pe margine, cu niște elemente suplimentare, că am discutat cu el. Dar de acolo, de la a schimba câteva replici, că e o notificare, până la a ajunge la acuzații publice că viața ta a fost o minciună și că a fost îngrozitor, până la urmă tu dinamitezi relația pe care ați avut-o 7 ani”, a declarat Adrian Cuculis.

Divorț după 8 ani de relație, Saveta Bogdan o atacă pe Codruța Filip
RecomandariDivorț după 8 ani de relație, Saveta Bogdan o atacă pe Codruța Filip

Mai mult, avocatul a subliniat discrepanța dintre imaginea publică și realitatea dezvăluită ulterior.

„Nu e în regulă. E ca și cum ai vedea orice alt cuplu pe care îl percepeai ca fiind foarte frumos, niște oameni care arătau foarte bine împreună (și sunt frumoși amândoi, asta nu putem să o tăgăduim), și apoi unul dintre ei vine din interior și spune asta. Aici vine partea antagonică: dacă noi stabilim că nu spunem nimic, suntem de acord, mergem amândoi la concert, e ok până aici. După care, după ce totul e bine, frumos și divorțăm și facem toate lucrurile astea, tu te apuci să mergi la nu știu ce podcast și să scoți viața personală în public. De ce să faci lucrul ăsta?”, a mai spus avocatul.

Varianta Codruței Filip

De cealaltă parte, Codruța Filip și-a explicat poziția în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”. Artista a susținut că a participat la concertul organizat de Valentin Sanfira pe 14 februarie strict din motive profesionale, chiar la insistențele acestuia, deși relația lor era deja încheiată.

Avertisment pentru iubitoarele de lux. Cifrele care arata cat de usor poti cumpara un fals
RecomandariAvertisment pentru iubitoarele de lux. Cifrele care arata cat de usor poti cumpara un fals

„Am și postat un filmuleț pe rețelele de socializare, pentru că m-a rugat să promovez concertul. Inițial i-am spus că nu pot să merg, pentru că se rupsese relația și nu mai vedeam sensul. Mi-a spus că trebuie să o privesc ca pe o colaborare profesională, că suntem artiști și avem datoria de a ne face meseria. Ba chiar mi-a spus că, dacă nu vin, înseamnă că vreau să-i fac rău”, a explicat artista.

Iar prezența la acel eveniment a fost un chin pentru ea.

Codruța a mărturisit că momentul i-a afectat profund starea emoțională. „Deși poate nu merita să merg, sufletul meu a fost distrus, țăndări, în bucăți…”, a adăugat aceasta.

Peste 176.000 de copii fără adăpost. Cifra record care ascunde o dramă uriașă
RecomandariPeste 176.000 de copii fără adăpost. Cifra record care ascunde o dramă uriașă

Infidelitatea, motivul real al despărțirii

În cadrul aceluiași podcast, discuția a atins și punctul sensibil al divorțului. Întrebată direct de Cătălin Măruță dacă infidelitatea a fost cauza separării, Codruța Filip a răspuns afirmativ. Mai mult, a ținut să sublinieze că infidelitatea nu a venit din partea ei, lăsând astfel să se înțeleagă cine a fost cel care a greșit în căsnicia lor.