Vorbitul excesiv poate semnala anxietate sau nevoia de validare. Află

16.000 de cuvinte pe zi rostește, în medie, un adult, dar specialiștii atrag atenția că volumul nu spune mare lucru despre calitatea unei conversații. Diferențele dintre oameni pot fi foarte mari, iar problema apare de obicei atunci când unul vorbește aproape tot timpul, iar celălalt rămâne cu oboseală, frustrare și chiar vinovăție pentru că simte nevoia să întrerupă.

Poate cunoști și tu scena: un telefon care începe cu „am doar două minute” și se transformă într-un monolog lung sau colegul care intră în birou cu o întrebare și pleacă după ce ți-a consumat toată pauza. În astfel de momente, ajută să știi că în spatele potopului de cuvinte poate sta mai mult decât lipsa de măsură.

Potrivit psihoterapeutului Michelle C. Brooten-Brooks (LMFT), printre cauzele psihologice ale vorbitului excesiv se numără anxietatea, nevoia de validare, teama de tăcere și dificultatea de a interpreta reacțiile interlocutorului. Asta schimbă puțin felul în care privești situația: nu înseamnă că trebuie să suporți orice conversație fără limită, dar poate ajuta să nu iei totul personal.

Tipuri de vorbire excesivă și cauzele lor

Psihologia face și câteva diferențe utile între tipurile de vorbire excesivă, așa cum relatează Descopera. Există vorbirea accelerată, în ritm foarte rapid, vorbirea compulsivă, când persoana pare că nu se poate opri, vorbirea circumstanțială, plină de detalii și digresiuni, hiperverbalitatea, cu flux continuu de cuvinte, și vorbirea dezorganizată, în care ideile sar de la una la alta.

În unele cazuri, vorbitul excesiv poate apărea și alături de anumite tulburări psihice sau de neurodezvoltare. Datele disponibile menționează discursul rapid din episoadele maniacale din tulburarea bipolară, impulsivitatea verbală în ADHD, monologurile pe teme restrânse în spectrul autist, discursul dezorganizat în tulburările psihotice, repetițiile folosite pentru a reduce anxietatea în OCD și monologurile centrate pe sine în tulburarea de personalitate narcisică.

Aici e și linia fină care contează în viața de zi cu zi: faptul că cineva vorbește mult nu pune automat un diagnostic. Dar dacă stilul acesta de comunicare vine la pachet cu un ritm foarte accelerat, imposibilitatea de a se opri, sărituri dezordonate între idei sau repetiții care par să reducă tensiunea, merită privit cu mai multă atenție decât un simplu „așa e el”.

Limite elegante când simți că te sufoci într-o conversație

Cea mai utilă recomandare a specialiștilor este comunicarea asertivă. Pe scurt, să pui o limită clar, fără atac și fără scuze nesfârșite. Formule simple pot schimba mult tonul unei discuții: „Am doar câteva minute la dispoziție” sau „Aș vrea să îți spun și eu ceva”.

Dacă discuția e la telefon și simți că se lungește peste cât poți duce în momentul acela, formulele de etichetă sunt și mai practice: „Mi-a făcut plăcere să vorbim, dar trebuie să plec acum” sau „Putem continua altă dată?”. Sunt propoziții mici, dar te ajută să oprești conversația fără să o transformi într-un conflict.

Partea importantă e că limita nu anulează relația. Din contră, o poate proteja. Când aduni prea multă frustrare și taci din politețe, de obicei nu iese nimic bun: apare evitarea, răceala sau resentimentul. O limită spusă la timp e mai blândă decât o explozie târzie.

Dacă bănuiești că persoana din fața ta vorbește mult din anxietate sau dintr-o nevoie de validare, poți păstra același ton ferm, dar mai cald. Nu preiei toată povara conversației, însă nici nu răspunzi cu iritare. Asta înseamnă, foarte concret, că poți încheia discuția politicos și poți lăsa loc pentru alt moment, în loc să dispari complet sau să tai brutal legătura.

Semne că poate nu celălalt, ci tu ocupi tot spațiul

Un indiciu simplu este reacția celuilalt. Dacă oamenii din jur par obosiți, frustrați sau ajung să te întrerupă greu, e posibil ca dialogul să fi devenit monolog. La fel și când simți nevoia să umpli fiecare pauză, să adaugi încă un detaliu, încă o paranteză, încă o explicație.

Și tipul de vorbire spune ceva. Dacă te recunoști mai ales în fluxul continuu de cuvinte, în digresiuni multe sau în dificultatea de a te opri, merită măcar să observi momentul, fără să te judeci. Cantitatea, de una singură, nu e verdictul. Calitatea schimbului dintre doi oameni contează mai mult.

De mâine, diferența practică poate fi foarte simplă: în loc să înghiți încă o conversație care te epuizează, poți folosi o propoziție clară și politicoasă, iar dacă te recunoști pe tine în rolul celui care vorbește fără oprire, poți începe prin a lăsa loc și pentru replica celuilalt.

Citește și: