De la Katy Perry și surorile Kardashian la actrițe precum Jessica Alba și Julianne Moore, tot mai multe vedete folosesc terapia cu lumină roșie. Oamenii poartă măști strălucitoare sau stau în camere cu panouri LED pentru a-și îmbunătăți pielea, iar piața globală a acestor produse este proiectată să depășească 1 miliard de dolari până în 2030. Dar, dincolo de trend, ce spune știința, pe bune?
Poate mai mult decât ai crede.
O modă cu baze științifice
La prima vedere, pare doar un alt moft costisitor. Chiar și experții au fost sceptici. „Am crezut că este doar cea mai recentă modă pentru a-i face pe oameni să-și cheltuiască banii”, a recunoscut dr. Rachel Reynolds, președinte interimar al Departamentului de Dermatologie de la Beth Israel Deaconess Medical Center, afiliat la Harvard. „Dar există literatură medicală legitimă care o susține”, a adăugat ea. Iar această literatură se bazează pe cercetări vechi de zeci de ani, popularizate după ce NASA a efectuat experimente cu lumină roșie pe plante în spațiu, în anii 1990.
tratamentul non-invaziv folosește lumină în spectrul infraroșu apropiat de la LED-uri sau lasere pentru a afecta celulele corpului, stimulând mitocondriile – principala sursă de energie din celule. Acest proces poate crește producția de colagen, poate ameliora acneea, reduce roșeața și inflamația cauzate de soare și chiar calma durerea.
Efecte vizibile asupra pielii și părului
V-ați gândit vreodată cum funcționează concret? Într-un studiu din 2005, majoritatea celor 90 de pacienți care au primit opt tratamente pe parcursul unei luni au declarat că au pielea mai catifelată și mai netedă, mai puțină roșeață și pete pigmentare mai deschise. Nu e de mirare că Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a autorizat (un proces de evaluare mai puțin riguros decât aprobarea) mai multe dispozitive cu lumină roșie pentru uz casnic.
Și pentru părul subțiat există soluții. FDA a autorizat șepci și căști cu lumină roșie, deoarece aceasta poate stimula foliculii de păr. Dr. Zakia Rahman, profesor clinician de dermatologie la Stanford Medicine, are o explicație. „Dilatarea vaselor de sânge permite ca mai mult sânge și nutrienți să ajungă la foliculii de păr. Folosită constant timp de mai multe luni, lumina roșie a demonstrat că regenerează părul subțiat. Dar trebuie menționat, si, că atunci când persoana încetează să aplice lumina roșie, efectele se opresc”.
Beneficii dincolo de estetică
Utilizările nu se opresc aici. În cazul pacienților cu cancer, terapia este folosită pentru a trata durerea și aftele bucale. „Poate ajuta, si, la eliberarea de neurotransmițători precum endorfinele, care sunt analgezice naturale”, se arată într-o informare a Brown Health. Ba chiar există studii care sugerează că ar putea îmbunătăți funcțiile cognitive la persoanele cu demență. Un studiu din 2021 a constatat că doar șase minute pe zi, timp de două luni, au îmbunătățit cogniția la zeci de pacienți cu demență ușoară până la moderată, deoarece lumina infraroșie poate penetra craniul.
Ce spun scepticii și cum să o folosești corect
Numai că nu toate beneficiile vehiculate au și date care să le susțină. Rahman și Stanford Medicine afirmă că afirmațiile privind utilizarea pentru demență, disfuncție erectilă și durere cronică nu au „rezultate validate științific”. Aceștia adaugă: „În timp ce regenerarea părului și reducerea ridurilor au dovezi destul de solide pentru a susține utilizarea terapiei cu lumină roșie, alte aplicații, cum ar fi îmbunătățirea performanței atletice, duc lipsă de date”.
Cercetarea este încă în curs de dezvoltare.
„Majoritatea cercetătorilor spun că rezultatele de până acum par promițătoare, dar că sunt necesare mai multe studii de calitate, cu un număr mai mare de oameni”, notează Cleveland Clinic. Totuși, terapia pare sigură atunci când este utilizată conform instrucțiunilor, deși unii oameni pot dezvolta dureri ușoare temporare sau iritații ale pielii. Folosirea incorectă poate duce la probleme mai grave, cum ar fi leziuni ale retinei sau arsuri. Recomandarea este să căutați dispozitive aprobate de FDA sau să apelați la un dermatolog.
Pentru a vedea rezultate, sunt necesare mai multe ședințe pe parcursul a săptămâni sau luni. Dr. Mary Stevenson, dermatolog la NYU Langone Health, are un sfat practic: „Începeți cu doar câteva minute, ajungând treptat la aproximativ trei ori pe săptămână”.


