Actrița Monica Bârlădeanu a decis să vorbească despre etichetele care i s-au pus de-a lungul timpului, în special cea de femeie materialistă. Ea a dezvăluit că a avut primul job la doar 16 ani, ca ospătăriță, o experiență care i-a format o primă idee despre valoarea personală.
„O fată cu calculele ar fi ajuns în alt loc”
Nu de puține ori, imaginea publică a Monicăi Bârlădeanu a fost asociată cu materialismul. Numai că, spune actrița, lucrurile nu stau deloc așa. Ea consideră că parcursul său demontează complet această percepție, subliniind că, dacă ar fi fost ghidată de interese materiale, viața ei ar fi arătat complet diferit astăzi.
„Eram percepută ca fiind strategă, materialistă, fată orientată. Parcursul meu și felul în care vorbesc despre lucrurile astea au demonstrat exact cam despre ce era vorba. În primul rând, o fată cu calculele, așa cum eram eu suspectată, ar fi ajuns în alt loc. Ar fi fost măritată cu un bărbat cu private jet. Nu era ceva imposibil. Eu n-am fost omul ăsta. Eu mă ofilesc în absența afecțiunii. Nu pot funcționa într-o chestie în care asta lipsește cu desăvârșire”, a declarat Monica Bîrlădeanu, în cadrul unui podcast.
Primii bani câștigați la 16 ani
Și pentru a-și susține punctul de vedere, actrița a povestit un episod definitoriu din adolescență. V-ați gândit vreodată cum a câștigat primii bani?
La doar 16 ani, în timpul unei vacanțe de vară, s-a angajat ca ospătăriță la o terasă din dorința de a fi independentă. Motivația ei de atunci (una specifică vârstei, de altfel) era legată de o percepție aparte asupra puterii și a banilor.
„La 16 ani, am tras concluzia că cel care câștigă bani are și autoritate. Asta era concluzia mea de-atunci. Mi-am dorit nu neapărat autoritate, cât putere de decizie. Atunci, m-am angajat, în vacanța de vară, ospătăreasă la o terasă. primii bani câștigați mi-au dat o valoare ca om. Atât înțelegeam eu de pe lumea asta: în funcție de cât câștigi, asta e valoarea ta”, a adăugat vedeta.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulCNPP a pus în vigoare 13 noi decizii de pensie de la 19 august 2026. Termenul de contestație rămâne 45 de zile
News24Un fost ministru român ajunge în Guvernul de la Chișinău, iar Moscova vorbește despre cedarea țării către București
Dolce Sport1,5 milioane de euro ia Farul pe Iustin Doicaru, iar Ionuț Cojocaru pleacă în Malta după dubla mutare
GetPonyVinieta în Bulgaria se scumpește cu 30% din august 2026. Trei sisteme diferite de taxare complică drumul spre vacanță
BravonetValeriu Turcan, soțul Ralucăi Turcan, reapare în scandalul de 4,2 miliarde de lei și peste un milion de bugetari
Revista IoanaDe ce nu te ajută pe deplin tratamentul pentru tensiune, chiar dacă ai rețetă și medicamente acasă
