Margot Robbie, starul momentului, a intrat în lumea lui Kylie Minogue pentru noua campanie a genții Chanel 25. Într-o zi însorită din decembrie, pe un platou de filmare din Los Angeles transformat într-o stradă pariziană, actrița a recreat videoclipul iconic din 2001 pentru piesa „Come Into My World”, sub îndrumarea aceluiași regizor, Michel Gondry. Și da, până și Kylie Minogue are o apariție surpriză la începutul noului clip.
Un vis împlinit după 25 de ani
Revederea dintre regizorul Michel Gondry (cunoscut pentru filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind) și Kylie Minogue a fost un moment special. Cei doi nu mai lucraseră împreună de la filmările originale, realizate pe străzile din Paris. Gondry a mărturisit că reîntâlnirea a fost ceva ce aștepta de mult timp.
„Am visat la Kylie timp de 25 de ani”, a declarat regizorul. „Așa că am găsit în sfârșit o modalitate de a o revedea.”
O legătură personală pentru Margot
Pentru Margot Robbie, acest proiect a fost mai mult decât un simplu job. A fost, după cum spune chiar ea, un moment în care cercul s-a închis. V-ați fi gândit vreodată că primul concert la care a mers actrița a fost chiar unul al lui Kylie Minogue, în Sydney, în timpul turneului Fever? Iar „Come Into My World” era al patrulea single de pe acel album.
Și asta nu e tot. Cu ani în urmă, întrebată cine ar dori să o interpreteze într-un film biografic, Kylie a numit-o pe… Margot Robbie. „Nu există nimic ce Margot nu poate face”, spune acum vedeta pop. Numai că Robbie nu e pe deplin de acord și răspunde amuzată: „Nu pot să cânt!”.
Actrița își amintește perfect experiența primului ei concert. „Cea mai bună prietenă a mea, mama ei și cu mine am condus până la Sydney pentru concert. Atmosfera era incredibilă. După aceea, mi-am luat un tricou albastru cu «Kylie» scris cu roz și cu silueta ei. Uf, aș vrea să mai am acel tricou. Îmi amintesc totul despre el. A fost primul meu concert și a fost incredibil.”
Karaoke și imnul neoficial al Australiei
Întrebată ce ar cânta la karaoke alături de Kylie, Margot a avut un răspuns neașteptat. Stai puțin, nu te-ai aștepta la asta.
„Dacă Kylie și cu mine am face karaoke împreună, aș muri și aș ajunge în rai – ar fi atât de distractiv. Ce am cânta? Pare prea clar să cântăm o piesă de-a lui Kylie. Din moment ce amândouă suntem australience, poate am alege imnul neoficial al Australiei, «The Horses» de Daryl Braithwaite.”
Pe bune, ce moment ar fi!
Geanta Chanel 25 și o relație de durată
Dincolo de nostalgie, campania pune în prim-plan geanta Chanel 25. Margot Robbie, o persoană declarată practică, pare să fie cucerită de noul accesoriu. „Este atât de grozavă. Îmi place că au făcut-o în trei dimensiuni diferite și într-o varietate de culori. Sunt sigură că unii oameni le vor colecționa”, a spus ea.
Dar relația ei cu Chanel nu e nouă. Actrița a colaborat cu celebra casă de modă și pentru alte proiecte cinematografice. În filmul Wuthering Heights, de exemplu, a purtat peste 50 de ținute, multe dintre ele accesorizate cu bijuterii de arhivă Chanel. „Am cusut piese chiar și în părul meu sau pe haine”, a dezvăluit Robbie. Și în Barbie a purtat ținute Chanel de arhivă.
„E atât de plăcut să am această relație cu Chanel, unde pot să îi sun și să le spun: «Hei, facem un film – ar putea fi o oportunitate foarte distractivă». De la Barbie la Wuthering Heights – dacă Chanel funcționează în ambele, înseamnă că nu există nimic pentru care să nu funcționeze.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulDama Solar, investiție de 520 de milioane de euro în Arad, ar putea depăși recordul fotovoltaic al UE
News24Inimile transplantate par să îmbătrânească sau să întinerească în funcție de organismul care le primește
Dolce SportGloria Bistrița cedează la Gyor cu 36-32, în ciuda celor 14 goluri marcate de Reichert
GetPonyMașini testate în SUA au trimis către terți date care pot identifica proprietarii
BravonetSora lui Ken Urker o acuză pe Gypsy Rose Blanchard că minte. Autumn spune că nu mai erau împreună
Revista IoanaCum îți alegi perna după poziția de somn și saltea. Indiciile că nu îți mai oferă sprijinul necesar