Scriitoarea canadiană Margaret Atwood, autoarea celebrului roman „The Handmaid’s Tale”, a vorbit într-un interviu despre fenomenul doomscrolling-ului, tendința de a citi obsesiv știri negative, declarând că vrea să țină pasul cu „cea mai recentă pierzanie”. Conversația a avut loc vineri, în cadrul podcastului The Big Interview, potrivit Wired.
La vârsta de 86 de ani, Atwood rămâne optimistă în privința Statelor Unite, în ciuda întoarerii lui Donald Trump la putere. „În 2023 am declarat că sunt încă optimistă față de Statele Unite. Deși s-a întâmplat de toate în timpul celui de-al doilea mandat Trump, poziția mea nu s-a schimbat”, a declarat scriitoarea.
De la copilăria în sălbăticia canadiană la gloria literară
Atwood și-a scris prima poveste la doar 6 ani, în condițiile în care locuia în zone îndepărtate din nordul Canadei, unde tatăl ei lucra ca entomolog forestier. „Când plouă, nu prea ai ce să faci în sălbăticia canadiană”, a explicat ea cu umorul care o caracterizează.
Experiența din pădurea boreală canadiană a format-o profund: „Fii pregătită să improvizezi pentru că lucrurile se strică. Nu poți suna la reparații pentru că nu ai telefon. Nici măcar nu există unul”, a povestit scriitoarea.
Decenii de precaritate financiară înainte de succes
Contrar percepției generale, Atwood a petrecut decenii în precaritate financiară înainte de a deveni un autor consacrat. După ce a părăsit Harvard, a lucrat la o firmă de cercetare de piață, apoi a fost lector, profesor și scriitor în rezidență.
„Niciun scriitor nu ajunge direct la succes. Consider că e foarte valoros, mai ales dacă scrii romane, să ai experiența modului în care trăiesc oamenii când nu sunt la ‘școala de scriere creativă'”, a explicat Atwood.
Un poet mai în vârstă i-a spus în 1961: „Dacă vrei să fii scriitor, trebuie să conduci un camion”. Pentru o femeie scundă în anii 1960, această opțiune nu exista, dar principiul rămânea valabil.
Perspectiva asupra industriei literare actuale
Întrebată dacă ar reuși să devină scriitoare în zilele noastre, Atwood a oferit o perspectivă fascinantă asupra schimbărilor din industrie. „Când aveam 20 de ani, în Canada nu era prea multă concurență pentru că doar un nebun ar fi ales să fie scriitor”, a spus ea.
În comunitatea bohemă de atunci, Atwood era anormală: „Nu eram alcoolică, nu eram dependentă de droguri și nu voiam să mă sinucid. Ce căutai tu în calitate de scriitor?”, și-a amintit cu ironie.
Tehnologia și supravegherea în „The Handmaid’s Tale”
Deși romanul din 1985 pare profetic în contextul actual, Atwood explică că tehnologia nu era centrală în poveste pentru că nu exista internetul sau telefoanele mobile. „Acele femei oricum nu ar fi avut acces la astfel de tehnologii”, a precizat ea.
„Aveam carduri de credit, și acestea apar în carte pentru că care ar fi o modalitate mai bună de a trimite femeile înapoi acasă decât să le tai slujbele și cardurile de credit?”, a explicat autoarea.
Visele și memoria excepțională
Atwood are o memorie pe termen lung „înfricoșător de bună”, după cum recunoaște. „Fratele meu a spus după ce mi-a citit memoriile: ‘Pari să ai o memorie neobișnuit de detaliată'”, a povestit ea.
Scriitoarea acordă importanță viselor, considerându-le universale pentru oameni: „Dacă ai o problemă, să zicem creativă sau științifică, și adormi, adesea ai răspunsul când te trezești pentru că creierul tău a lucrat la ea”.
Consiliul pentru supraviețuirea ca artist
Atwood identifică doar patru modalități de a supraviețui ca artist: „Să ai bani sau să te căsătorești cu cineva care are bani. Să ai un patron, inclusiv Papa, Consiliul Canadei și tot ce e între ele. Să ai o slujbă care nu e legată de scris. Sau să mergi la piață – să-ți vinzi cărțile și să trăiești din venituri”.
Foarte puțini scriitori din America de Nord pot trăi doar din vânzarea cărților, avertizează ea tinerii aspiranți la glorie literară.
