Povestea „House of the Dragon” se termină oficial cu sezonul 4, pe care HBO îl pregătește pentru 2028. Astfel, războiul civil Targaryen, „Dansul Dragonilor”, va avea o încheiere planificată, nu una grăbită.
Păstrând ritmul de până acum, cu sezoane lansate în 2022, 2024 și 2026, fereastra din 2028 menține aceeași cadență de doi ani. Ryan Condal, showrunnerul serialului, a spus că echipa „scrie activ” noul sezon, fiind „mai avansați ca niciodată în crearea unui nou sezon”, în timp ce încă finaliza postproducția celui anterior.
Confirmarea vine după mai multe declarații care au nuanțat finalul. Ryan Condal a spus în interviuri recente și a reafirmat într-o conferință de presă din iunie 2026 că sezonul 4 va fi ultimul. În noiembrie 2025, la o prezentare HBO, Casey Bloys, CEO HBO și HBO Max, spunea însă: „În general, încercăm să lăsăm creatorilor decizia.”
„Suntem mai avansați ca niciodată în crearea unui nou sezon, în timp ce încă ne ocupăm de post-producția celui vechi. Acesta va fi sfârșitul, actul final al unei povești pe care am așteptat de mulți ani să o spunem.”, a declarat Ryan Condal, showrunnerul „House of the Dragon”.
Serialul nu doar se încheie, ci o face cu un plan clar. Sezonul 4 va acoperi aproximativ un an din poveste și va închide conflictul Targaryen, posibil și cu o parte din consecințele lui. Condal promite mai multe bătălii, mai multe morți, plus personaje, dragoni și locuri noi, conform Cosmopolitan.
George R. R. Martin estima patru sezoane pentru a reda „Dansul Dragonilor”
George R. R. Martin, autorul cărții „Fire & Blood”, estima încă din 2022 că ar fi nevoie de patru sezoane complete, de câte 10 episoade fiecare, pentru a reda just «Dansul Dragonilor», de la început la sfârșit. Între timp, sezonul 2 a avut opt episoade, iar Ryan Condal spune că ritmul dramatic al serialului va rămâne același de la sezonul 2 încolo.
„Avem un sezon incredibil care urmează. Pe cât de nebunesc și de mare a fost sezonul 3, cred că sezonul 4 va fi și mai mare. Este un mare privilegiu să poți spune o poveste și să poți controla și scrie finalul, și să controlezi când și unde se întâmplă asta. Acesta nu este un lucru dat în televiziune, cu siguranță. Așa că suntem foarte încântați să revenim, și avem noi personaje, și noi dragoni și noi locații, toate acestea vor veni și cred că îl vor face un sezon final foarte demn.
”
Anunțul finalului este important mai ales pentru felul în care serialul a construit personajele feminine centrale, nu doar războiul. Rhaenyra și Alicent au dus până aici o poveste despre putere, loialitate și rupturi imposibil de reparat, iar finalul vine într-un moment în care Rhaenyra intră într-o nouă etapă. Emma D’Arcy, actrița care o joacă pe Rhaenyra Targaryen, a spus: „Știu ce știm cu toții, dar nu știu nimic specific despre ce urmează. Dar voi fi foarte interesată, pentru că ea [Rhaenyra] se simte foarte diferită. Personajul se simte foarte diferit până la episodul 8, și va fi destul de interesant să o readuc în noua ei stare.”
De aici pornește ultimul bloc de poveste. Așa cum a scris și ELLE.ro, serialul își pregătește închiderea pe o scară mai mare decât până acum.
Ce trebuie să știți înainte de sezonul final
Punctul central al ultimului sezon va fi transformarea prin care trece Rhaenyra. Miza se concentrează pe cine mai trăiește, cine mai are putere și ce fel de lider rămâne după atâtea pierderi. Printre actorii ale căror personaje au supraviețuit până la finalul sezonului 3 și sunt așteptați în sezonul 4 se numără Matt Smith, Emma D’Arcy, Olivia Cooke, Steve Toussaint, Ewan Mitchell, Tom Glynn-Carney, Sonoya Mizuno, Bethany Antonia, Phoebe Campbell, Matthew Needham, Tom Bennett, Kieran Bew, Kurt Egyiawan, Freddie Fox, Clinton Liberty, Gayle Rankin și Abubakar Salim.
„Cred că pentru noi, este cu adevărat, cum luăm aceste opt ore pe care le mai avem, opt capitole pe care le mai avem, și spunem o poveste convingătoare, satisfăcătoare, care să lege cât mai multe fire narative, dar să lase și o anumită deschidere melancolică la final, pentru a te face să tânjești după mai mult, într-un sens bun. Acesta este scopul nostru.”, a explicat Ryan Condal.
„House of the Dragon” intră în linie dreaptă spre final, dar universul Westeros nu se oprește aici. Un alt spin-off, „A Knight of the Seven Kingdoms”, a fost deja reînnoit pentru sezonul 2 și este așteptat în 2027, oferind o altă poveste de urmărit înainte de revenirea din 2028.

