Guvernul condiționează deblocarea posturilor din spitale de gradul de ocupare al paturilor și de ponderea cheltuielilor de personal în buget, o regulă care îi alarmează pe reprezentanții pacienților.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București a simțit deja concret ce înseamnă lipsa de oameni: a primit aprobare pentru deblocarea a 22 de posturi după ce a fost nevoit să închidă 5 paturi la Terapie Intensivă, în urma plecării a șapte asistente medicale. Pentru un părinte, asta se traduce simplu: mai puține locuri disponibile exact în zona unde contează fiecare oră.
<
Cum afectează noile criterii spitalele mari
Miza nu stă doar într-o formulă de buget. În spitalele mari de urgență și în pediatrie, unde ajung cazurile cele mai grele, lipsa de personal poate însemna îngrijiri întârziate și echipe și mai obosite decât sunt deja. Iar asociațiile de pacienți spun că tocmai aceste spitale, deja supraaglomerate, riscă să fie lovite cel mai tare de noul filtru.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că spitalele cu cheltuieli de personal peste media de 65% din buget și cu grad de ocupare al paturilor sub media de 65% vor fi depunctate când cer angajări. La nivel național, sistemul sanitar are aproximativ 193.000 de angajați, iar solicitările de deblocare vizează 26.000 de posturi, adică mai bine de 10% din total, după cum relatează Adevarul.
„La 193.000 de angajați din sistemul de sănătate ni s-au solicitat deblocarea a 26.000 de posturi, mai bine de 10% din numărul de posturi totale.”
Tot Ilie Bolojan (premier interimar) a spus că există „câteva zeci de spitale” unde cheltuielile de personal ajung la 90% din buget, față de media de 65% invocată de Guvern, și că acestea „funcționează doar ca să dea salarii”. În paralel, i-a cerut Ministerului Sănătății să prezinte până luni o analiză privind necesarul real de personal din spitale, bazată pe noile criterii.
Problema este că media nu arată la fel peste tot. România are aproximativ 132.000 de paturi de spital, dintre care 90% sunt în sistemul public, iar gradul mediu de ocupare este de 65%. Dar aceeași medie pune laolaltă spitale foarte diferite, de la unități mici, mai puțin solicitate, până la marile centre de urgență. În plus, pentru îngrijiri paliative există doar circa 4.000 de paturi, mult sub totalul sistemului.
Vasile Barbu (președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților) spune că aici apare ruptura dintre cifre și viața reală din saloane. El susține că normele de personal sunt învechite și că, în marile spitale de urgență, acoperirea cu personal este sub 60% din necesar.
„Avem spitale în care nu este acoperit nici măcar 60% din necesarul de personal. Mă refer în special la marile spitale de urgență, unde volumul de muncă este uriaș, iar personalul este permanent suprasolicitat. Problema este că normele după care sunt stabilite schemele de personal au fost făcute cu ani în urmă și nu mai corespund realității.”
Tot el a atras atenția asupra unei imagini care spune mai mult decât orice procent: în multe spitale, pe timpul nopții, o singură asistentă medicală are în grijă între 40 și 80 de pacienți. Dacă ajungi într-o astfel de secție, asta poate însemna timpi mai mari de așteptare, monitorizare mai rară și mai puțin timp pentru fiecare pacient.
De ce este critic criteriul gradului de ocupare a paturilor
Critica principală a asociațiilor de pacienți este că gradul de ocupare al paturilor, luat singur, nu poate decide unde mai este nevoie de oameni și unde nu. Un spital de urgență mare, unde cazurile sunt complicate și rotația este continuă, nu funcționează după aceeași logică precum o unitate cu adresabilitate redusă.
„Criteriul gradului de ocupare a paturilor, invocat pentru deblocarea posturilor, este insuficient. Da, există spitale unde gradul de ocupare este redus și unde trebuie găsite soluții, dar nu poți pune în aceeași categorie spitale precum Floreasca, Universitar, Bagdasar-Arseni (…). Acolo lipsa de personal este reală și gravă. Nu putem face media în sănătate.”
Dacă urmărești subiectul din poziția de pacient sau părinte, semnalul important este acesta: problemele nu se văd doar în statistici, ci în paturi închise și în personal prea puțin pentru volumul de muncă. Cazul „Marie Curie” arată exact cât de repede se poate rupe echilibrul într-o secție sensibilă, mai ales la Terapie Intensivă.
Un alt lucru de urmărit este analiza pe care Ministerul Sănătății trebuie să o prezinte până luni. De ea depinde cum vor fi judecate cele 26.000 de posturi cerute la nivel național și dacă normele de personal, criticate ca fiind vechi, vor fi privite diferit în spitalele de urgență. Până atunci, pentru marile spitale, riscul imediat rămâne același: multă presiune pe aceleași echipe.
Contextul vine peste o criză deja deschisă. Blocarea posturilor prin măsuri fiscal-bugetare a accentuat lipsa de personal, iar recent o comisie parlamentară a adoptat un amendament care să permită spitalelor să facă angajări în limita bugetului. În paralel, nemulțumirile salariale au dus și la amenințări cu greva generală din partea sindicatelor, inclusiv SANITAS.
„În România avem o mortalitate evitabilă foarte mare. Avem tehnologii medicale moderne și am putea salva mai mulți pacienți, însă fără resurse umane suficiente nu putem valorifica aceste investiții.”
