Flavia Mihășan, una dintre cele mai îndrăgite prezențe de la matinalul „Neatza cu Răzvan și Dani”, a dispărut brusc de pe micile ecrane. Acum, vedeta a dezvăluit motivul real al plecării: o problemă serioasă de sănătate care a forțat-o să ia o pauză pe termen nedeterminat. Iar planurile de revenire în televiziune în 2026 sunt, momentan, inexistente.
Probleme grave cu spatele
Începutul anului 2026 i-a adus Flaviei provocări neașteptate. O hernie de disc mai veche, care nu îi dăduse bătăi de cap până acum, s-a agravat serios din cauza unui program extrem de încărcat cu spectacole. Situația i-a reorganizat complet prioritățile, după cum a mărturisit chiar ea.
„Am avut o problemă cu spatele, destul de gravă, iar acum mă recuperez. Se pare că am avut o hernie de disc veche, dar nu mă deranja cu nimic. Doar că, la finalul anului, am avut foarte multe spectacole. Am avut programul foarte încărcat și am făcut o mișcare bruscă și am problema la aceeași vertebră. Asta a cauzat un blocaj la spate. Și acum încă sunt în recuperare. Suntem în aprilie și abia acum ușor, ușor încep să mă simt mai ok”, a declarat Flavia.
RecomandăriFlavia Mihășan, despre iubitul cu 5 ani mai tânăr și al treilea copilRecuperare fără operație
Dar vedeta a ales un drum mai anevoios, refuzând intervenția chirurgicală. A preferat o cale mai lentă, dar naturală, bazată pe multă muncă și terapii alternative. E drept că procesul este de durată, însă Flavia este hotărâtă să se recupereze complet. V-ați putea imagina cât de greu i-a fost în această perioadă?
„M-a ținut foarte mult pentru că nu am vrut să mă operez, am preferat să mă recuperez așa. Eu mereu am avut probleme și dureri de spate, dar fiind dansatoare, mă gândeam că este normal, doar că acum chiar a fost dureros. A trebuit să fac multă fizioterapie, multă kinetoterapie, masaj foarte des, alte tipuri de terapie, am făcut de toate. Sper să mă recuperez 100% cât de repede. Copiii mei sunt mari, dar mi-a fost greu să nu îi pot lua în brațe”, a adăugat ea.
Niciun regret după plecare
Pe lângă problemele de sănătate, Flavia și-a concentrat toată atenția asupra familiei și a proiectelor personale. Și, pe bune, pare că nu are niciun regret legat de pauza de la televiziune. Ba chiar a afirmat că nu duce dorul emisiunii, fiind mult prea ocupată cu viața de zi cu zi și creșterea copiilor.
RecomandăriFlavia Mihasan, primele declaratii despre iubitul ei, Marius Moldovan: ”Suntem o echipa foarte buna!”„Nu îmi e dor de emisiune, nici nu am când să mă mai gândesc la TV, că nu am timp, pur și simplu sunt foarte ocupată. Dacă ar fi ceva să nu necesite să plec de acasă, să am un proiect care să se muleze pe programul meu, eu nu am cum să plec, atunci cred că aș fi deschisă. Bine, va trebui să treacă un timp pentru a mă recupera total”, a mai declarat vedeta.
O decizie fermă, se pare.
Numai că, pentru cine a uitat, Flavia Mihășan nu este doar o asistentă TV. Înainte de a deveni celebră la matinal, ea a fost balerină la Opera Națională din București (o performanță deloc de neglijat) și a strălucit pe scenele unor musicaluri celebre, precum „Mamma Mia!” și „Chicago”. si, a făcut parte din echipele de dansatori pentru emisiuni populare ca „Next Star”, „X Factor” și „Te cunosc de undeva!”. Chiar dacă acum a ales să stea departe de televiziune, Flavia rămâne o prezență constantă pe rețelele sociale, unde fanii îi pot urmări în continuare activitatea.
RecomandăriÎncearcă masajul la Artemis Masaj din București. Nimic nu va mai fi la fel! (P)