Injecțiile pentru slăbit au ajuns rapid din cabinetul medical în conversațiile zilnice, dar entuziasmul are o limită. Semaglutida, substanța activă din Ozempic și Wegovy, nu oferă aceleași rezultate fiecărei persoane. Pentru unele femei, schimbarea se vede. Pentru altele, după luni de tratament, cântarul abia se mișcă.
În primele aproximativ șase luni de tratament cu doza maximă tolerată, între 10% și 30% dintre pacienți sunt considerați „non-respondenți”. Aceștia pierd sub 5% din greutatea corporală. Diferența față de media de până la 15% pierdere din grăsimea corporală, raportată pentru aceste medicamente injectabile, este mare și explică de ce aceeași soluție pare excelentă pentru o persoană și dezamăgitoare pentru alta.
Acest aspect contează mai ales dacă priviți aceste tratamente ca pe o soluție rapidă. Datele arată că rezultatele sunt influențate simultan de metabolism, somn, alte medicamente, genetica proprie și felul în care mâncați când stresul sau anxietatea preiau controlul. Nu este suficient doar numele medicamentului de pe cutie.
Semaglutida este un agonist al receptorilor GLP-1. Mai exact, mimează un hormon intestinal natural eliberat după masă. Ajută prin stimularea eliberării de insulină, încetinirea golirii stomacului și suprimarea apetitului la nivel cerebral. Motivul pentru care așteptările sunt adesea înșelate este simplu: dacă organismul răspunde slab la aceste mecanisme, efectul scade.
„Medicamentele injectabile pentru slăbit sunt ultima nebunie pentru a pierde câteva kilograme. Efectul lor a fost dramatic, medicamente precum Ozempic și Wegovy (semaglutida) determinând utilizatorii să piardă în medie până la 15% din grăsimea corporală.”
Citatul le aparține lui Nadine Wehida, Senior Lecturer în Genetică și Biologie Moleculară, Kingston University, și lui Ahmed Elbediwy, Senior Lecturer în Biologia Cancerului și Biochimie Clinică, Kingston University.
Somnul, rezistența la insulină și alte tratamente reduc efectul
Problemele metabolice, cum este rezistența la insulină, pot inhiba acțiunea semaglutidei. Perturbările de somn joacă un rol similar. Dacă somnul este fragmentat sau prea scurt, corpul răspunde mai prost, chiar și atunci când urmați tratamentul cu strictețe.
Alte tratamente pot complica situația. Persoanele care iau corticosteroizi sau medicamente psihotrope, inclusiv antidepresive, pot observa că terapiile GLP-1 sunt mai puțin eficiente, deoarece aceste substanțe favorizează creșterea în greutate. Nu înseamnă că tratamentul eșuează absolut, ci că plecați dintr-un context medical complicat.
Până la 20-60% dintre persoanele care încep tratamentul cu GLP-1 îl întrerup în primul an. Față de cei care îl continuă, acest grup pleacă din start cu șanse reduse să vadă efectul complet. Mulți folosesc doze sub cele recomandate, ceea ce contribuie la lipsa de răspuns, potrivit Independent. Când administrarea este incompletă sau oprită devreme, frustrarea este inevitabilă.
Femeile tind să slăbească mai mult decât bărbații, dar regula nu este absolută
Cercetările arată că femeile care iau semaglutidă pierd constant mai mult în greutate decât bărbații. Explicația posibilă ține de nivelurile mai ridicate de estrogen, care îmbunătățesc sensibilitatea la insulină și stimulează secreția de GLP-1.
O analiză a 47 de studii clinice randomizate, cu peste 23.000 de pacienți, a evidențiat cel mai mare efect de slăbire la participanții tineri, de sex feminin și fără diabet. Față de persoanele cu diabet sau cu sensibilitate scăzută la insulină, acest grup răspunde mai bine. Acest lucru nu promite un succes sigur pentru orice femeie, dar oferă un indiciu realist despre cine observă schimbări mai repede.
Genetica influențează direct rezultatele
Aproximativ 10% din populație poartă variante genetice în gena care codifică enzima PAM. Aceste variante provoacă rezistență la GLP-1, ceea ce înseamnă că organismul are nevoie de o cantitate mai mare de hormon pentru același răspuns biologic.
În cercetări realizate pe aproape 28.000 de persoane tratate cu un medicament GLP-1, au fost identificate probleme în genele receptorilor GLP-1R și GIPR. Acestea au fost asociate cu diferențe clare în pierderea în greutate și efectele secundare, dar și cu un IMC superior, o masă corporală medie mai mare și o probabilitate crescută de diabet de tip 1. Partea genetică complică serios ideea că există un răspuns simplu în privința eficienței.
Când mâncați pe fond emoțional, injecția nu rezolvă cauza
Un studiu observațional din Japonia a arătat că persoanele cu „foame emoțională” au șanse reduse să observe schimbări semnificative în greutate în timpul tratamentului cu GLP-1. Medicamentele pur și simplu nu tratează cauza profundă a anxietății și depresiei, elementele care stau la baza supraalimentării.
Dacă mâncatul apare ca răspuns la stres, oboseală sau apăsare emoțională, tratamentul reduce apetitul, dar nu vă rezolvă relația cu mâncarea. Privite ca o soluție universală, aceste injecții vă pot costa timp, bani și dezamăgire.
Când rezultatele întârzie, nu trageți imediat concluzia că vă lipsește voința sau că tratamentul este nepotrivit. Datele arată că răspunsul depinde de o intersecție de factori biologici și comportamentali. Dacă luați în calcul un astfel de tratament sau deja îl urmați, discuția cu medicul despre somn, alte medicamente și istoricul dumneavoastră metabolic rămâne verificarea de bază, înainte să puneți toată presiunea pe cântar.
