Andreea Antonescu și-a uimit urmăritorii din mediul online cu o serie de fotografii postate din vacanță. Vedeta și-a revenit spectaculos la doar 7 luni după ce a născut. Deși peste o lună artista va împlini 41 de ani, după două nașteri aceasta arată ca la 20 de ani, iar internauții i-au apreciat silueta de invidiat.
Cuprins
Andreea Antonescu se bucură din plin zilele acestea de vacanța pe care o petrece pe litoralul românesc. Vedeta a impresionat publicul care o urmărește pe rețelele de socializare cu silueta sa, la doar 7 luni de când a adus-o pe lume pe fiica sa Victoria Venice.
În vârstă de 40 de ani, Andreea arată spectaculos în costum de baie reușind să revină la silueta la scurt timp după naștere.
Ce mănâncă Andreea Antonescu la 7 luni după ce a născut
Reacțiile în mediul online din partea fanilor artistei nu au întârziat să apară atunci când aceștia au văzut cum arată Andreea Antonescu la 7 luni după ce a născut. „Tu ai născut de curând?!”, „Ai fost vreodată însărcinată? :O”, „Arăți superb! Felicitări!”, „Superbă”, au fost doar câteva dintre comentariile primite de Andreea Antonescu pe rețelele de socializare.
Andreea Antonescu cântărește în prezent 45 de kilograme, însă recunoaște că nu a ținut nicio dietă specială, ci metabolismul a fost cel care a ajutat-o să scape rapid de kilogramele în plus.
„Eu sunt în permanență dependentă de dulciuri. Mănânc în continuare foarte multe dulciuri, în special ciocolată. Obișnuiesc să merg la sală, mai fac din când în când câteva tratamente, dar nu fac parte din stilul meu de viață.
View this post on Instagram
Chiar am avut noroc și de genă bună și de un metabolism foarte ok. De când am născut nu am reușit să merg extrem de des la sală, dar am avut noroc! Înainte de America Express făceam sală mai multă, de câte 4-5 ori pe săptămână, că să mă antrenez să pot rezista. De obicei, după fiecare masă eu mănânc ciocolată, așa mi-am făcut un obicei! Dar acum, asta mică mă ține în priză pentru că nu stă locului deloc. Are o energie debordantă la 7 luni, parcă vrea să o ia din loc, e girofar! Când am rămas însărcinată cu ea, aveam 47-48 de kilograme, iar acum am 45. Chiar vreau să mă îngraș puțin!”, a povestit vedeta pentru ciao.ro.
Botez ca-n basme pentru micuța Venice Victoria
Cântăreața a născut pe 19 decembrie 2022 o fetiță perfect sănătoasă. Botezul celei de-a doua fiice a vedetei a avut loc în urmă cu câteva săptămâni. La eveniment au participat prieteni apropiați, printre care și Andreea Bălan, nașa primei fete a Andreei Antonescu. Artista a cântat la botezul ficei sale, iar invitații au petrecut până în zoir.