Jurnalistul Cristian Tudor Popescu lansează un atac vehement la adresa președintelui Nicușor Dan și a Partidului Social Democrat, pe fondul crizei politice declanșate de retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan. Pe 20 aprilie, PSD a decis să-l abandoneze pe premier, iar o zi mai târziu, PNL a anunțat ruperea coaliției de guvernare.

PSD, un partid antioccidental?

Cristian Tudor Popescu susține că esența ideologică a PSD a rămas neschimbată de-a lungul anilor, în ciuda aparențelor. Ba chiar, jurnalistul face o paralelă surprinzătoare. „Acum, PSD este AUR. De fapt, e dintotdeauna. Președintele Dan cheltuiește multă ipocrizie ca să spună că își dorește continuarea «Coaliției din 4 partide prooccidentale». PSD, sub toate siglele lui de-a lungul vremii, a fost și este un partid antioccidental”, afirmă CTP.

Pentru a-și susține argumentul, el amintește de momente istorice, precum semnarea Tratatului cu URSS în 1991, sub Ion Iliescu, dar și de discursuri recente. De pildă, cel al lui Sorin Grindeanu, care l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan că „vinde străinilor companiile românești de stat profitabile”.

CTP îl atacă dur pe Nicușor Dan – președintele cheltuiește multă ipocrizie
RecomandariCTP îl atacă dur pe Nicușor Dan – președintele cheltuiește multă ipocrizie

O retorică pe care CTP o desființează rapid. Cum vine asta, să acuzi un premier pro-european de astfel de lucruri? E drept că discursul sună familiar. „O cuvântare demnă, demnă de Dumnezeilă, de Simion, de Dragnea. În plus, Știucă trebuie să facă față concurenței pupilei lui C.V. Tudor, Vulguța Vasilescu, în materie de insulte naționalist-populiste la adresa premierului Bolojan”, continuă gazetarul.

Ipocrizia președintelui Dan

Nici președintele Nicușor Dan nu scapă de critici. Jurnalistul îl acuză de o atitudine duplicitară în mijlocul acestei furtuni politice.

„N. Dan gargarisește în continuare rolul său de «mediator»”, scrie Popescu.

Tudor Chirilă îl atacă dur pe Nicușor Dan Ați devenit primul pesedist al țării
RecomandariTudor Chirilă îl atacă dur pe Nicușor Dan Ați devenit primul pesedist al țării

Iar CTP îi reamintește președintelui care a fost, de fapt, mandatul primit de la electorat, un mandat care nu includea o alianță cu social-democrații. „Cei care l-au votat pe N. Dan în turul 1 de alegeri n-au vrut tovărășia cu PSD, că altminteri îl votau pe Antonescu. Mulți dintre votanții lui Dan l-au ales și deoarece a anunțat că îl va numi premier pe Ilie Bolojan”, explică jurnalistul.

Demisii în lanț și amenințări cu moțiunea

Dincolo de declarații, faptele concrete arată gravitatea situației. Decizia PSD de a retrage sprijinul pentru Ilie Bolojan a fost luată cu un scor covârșitor în interiorul partidului: 97,7% dintre membrii consiliilor politice județene au votat pentru. Imediat, șase miniștri PSD și-au anunțat demisia din Guvern.

Este vorba despre Ciprian Șerban (Transporturi), Radu Marinescu (Justiție), Florin Barbu (Agricultură), Bogdan Ivan (Energie), Alexandru Rogobete (Sănătate) și Florin Manole (Muncă). Mai mult, dacă premierul Bolojan nu își va prezenta demisia, PSD ia în calcul depunerea unei moțiuni de cenzură.

Scandal la Chefi la cuțite. Un concurent a enervat jurații – mi se pare o aroganță
RecomandariScandal la Chefi la cuțite. Un concurent a enervat jurații – mi se pare o aroganță

Avertismentul Kremlinului și modelul Ungaria

Cristian Tudor Popescu avertizează că actuala criză are și o dimensiune geopolitică ce nu trebuie ignorată. Discursul liderilor PSD, crede el, servește perfect intereselor Moscovei. „Discursul lui Grindeanu este deosebit de plăcut Kremlinului; Bulgaria tocmai a fost luată sub control de Putin prin realegerea lui Rumen Radev și a partidului său, antieuropean și prorus”, mai spune CTP.

Până la urmă, riscul este ca România să urmeze exemplul Ungariei lui Viktor Orbán, un stat tot mai izolat în Uniunea Europeană. Consecințele economice și politice ar putea fi devastatoare, dar acest lucru pare să nu-i deranjeze pe unii. „O Românie falimentară, dar stăpânită de PSD, e chiar foarte bine”, conchide jurnalistul cu amărăciune.