Legendara trupă The Rolling Stones își reinterpretează moștenirea vizuală printr-o colaborare surpriză cu brandul Paly din Los Angeles. Colecția capsulă, formată din 10 piese, include tricouri, hanorace și accesorii, iar prețurile variază între 295 și 850 de dolari. Proiectul a fost dezvoltat împreună cu Bravado (divizia de merchandising a Universal Music Group).

O colaborare neașteptată

Paly, brandul co-fondat de actorul James Franco și designerul Kyle Lindgren, a primit misiunea de a explora arhiva de șase decenii a trupei și de a reinterpreta motive iconice, precum celebrul logo cu limba scoasă. Abordarea lor se bazează pe o viziune narativă, menită să spună o poveste. Iar rezultatul, se pare, a fost pe placul tuturor.

„The Stones [sunt] căsătoria perfectă între gustul meu și al lui James”, a spus designerul Paly, Kyle Lindgren, referindu-se la parteneriatul său creativ cu actorul și regizorul James Franco. „James este un povestitor și un autor… iar eu, din partea mea, sunt doar un cunoscător al modei și al stilului vintage. A fost pur și simplu o căsătorie reușită între gusturile noastre personale.”

De la tricouri pentru prieteni la succes global

Dar cum a apărut acest brand? Paly a fost fondat în timpul pandemiei de COVID-19, pornind de la o colaborare experimentală între desenele prolifice ale lui Franco și interesul lui Lindgren pentru haine vintage și design. Totul a început cu o serie mică de tricouri, împărțite între prieteni, înainte de a se transforma într-o afacere în toată regula, câștigând rapid popularitate prin magazinele independente din Los Angeles.

De atunci, brandul și-a construit o prezență globală și a colaborat cu diverse instituții culturale și moșteniri, inclusiv proiecte legate de „Wuthering Heights” sau de figuri precum Elvis Presley, Natalie Wood și James Dean. Printre fanii declarați se numără și actorul Jacob Elordi, care a fost văzut purtând creațiile mărcii.

„Deși nu pot oferi cifre exacte”, a spus Lindgren despre performanța Paly, „colaborările noastre se epuizează constant și rapid.”

Procesul creativ din spatele colecției

Pentru colecția The Rolling Stones, Lindgren a povestit că totul se bazează pe cercetare, arhivă și explorarea materialelor. Procesul său de design a început prin studierea tricourilor vintage ale trupei, căutând pe platformele de revânzare cele mai valoroase și căutate piese pentru a înțelege ce le face atât de speciale. Apoi, a apelat la arhiva extinsă de desene ale lui Franco. V-ați gândit vreodată câte desene poate avea un actor? Ei bine, „până în prezent, sunt probabil între 15.000 și 20.000”, a spus el.

Echipa a lucrat intens pentru a crea finisaje cu aspect vintage, folosind un amestec de vopsire personalizată, tratamente de spălare, tehnici de uzură și de imprimare. „M-am fixat pe un anumit portocaliu și un anumit albastru-lavandă”, a menționat Lindgren, adăugând că obținerea nuanțelor dorite a necesitat mai multe runde de eșantionare pentru a replica decolorarea subtilă a hainelor vechi. Colecția încorporează, si, grafice desenate manual care imită marcajele făcute cu un marker Sharpie și aplicații cu strasuri.

„Fiecare piesă are o poveste”, a concluzionat Lindgren.

Prețuri și disponibilitate

Colecția a debutat vineri pe palyhollywood.com, urmând ca sâmbătă să ajungă exclusiv în magazinul H. Lorenzo din Los Angeles. Lansarea europeană va avea loc pe 27 aprilie la Selfridges.

Prețurile nu sunt pentru oricine.

Până la urmă, vorbim de o colecție limitată care combină arta lui James Franco cu istoria The Rolling Stones. Piesele costă între 295 și 850 de dolari, adresându-se în special colecționarilor și fanilor înfocați ai trupei.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră