8 decembrie , 2024

Ultimele articole

AcasăSPIRITUALITATESfântul Ilie. Sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci...

Sfântul Ilie. Sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 20 iulie. Este mare păcat!

Inrolare trafic.ro

Sfântul Ilie este sărbătorit în calendarul ortodox în data de 20 iulie. Este considerat din moși strămoși drept ocrotitorul recoltelor, aducătorul de ploi, cel care alungă canicula și seceta. Însă, îi poate lovi cu tunete și fulgere pe care nesocotesc tradițiile acestei zile și muncesc, în special pe câmp.

Este unul dintre cei mai respectați și mai temuți sfinți din calendarul ortodox. Sfântul Ilie era un om bun la suflet, care a fost păcălit de diavol și și-a omorât părinții. Când și-a dat seama ce a putut să facă din cauza demonilor, s-a rugat cu multă stăruință lui Dumnezeu, iar acesta i-a ascultat rugăciunile. I-a trimis un car care era tras de niște cai albi, cu care a reușit să iasă învingător în fața acestora.

Mai mult decât atât, atunci când tună și fulgeră, se spune că Sfântul a plecat la vânătoare de demoni, potrivit Tradiții și Superstiții. Fulgerele pe care el le trimite lovesc pământul, pot incendia copaci sau chiar case. Tunetul ar fi sunetul carului cu care el merge prin ceruri.

Chiar dacă Dumnezeu i-a dat puterea, se spune în folclorul popular că Sfântul Ilie începuse să zguduie cu carul său chiar tronul lui Dumnezeu, așa că El a decis să îi ia puterea dintr-o mână și un picior.

Citeste si:  Trebuie sa le cunosti! Cele mai bizare superstitii despre bani

Ce este interzis pe 20 iulie de Sfântul Ilie

Pentru că este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, ziua de 20 iulie vine la pachet și cu multe superstiții și interdicții. În această zi nu se lucrează, altfel vei fi lovit de tunete și fulgere, iar recolta ta se va prăpădi. Trebuie să îți faci cruce, ca să fii păzit de rele.

Nu ai voie să lucrezi pământul, să faci curățenie, să coși, să speli sau să faci alte munci în curte și în casă. Cei care încalcă această regulă vor fi aspru pedepsiți. Este interzis și să pleci la drum lung, căci poți fi lovit de fulger.

Cum atragi norocul de partea ta pe 20 iulie

În ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Ilie, trebuie să mănânci nuci și mere. Cei care au mâncat aceste roade din curte înainte de această zi, vor avea recolta pusă în pericol de grindină. Femeile culeg busuioc, apoi îl duc la biserică să fie sfințit. Tot în această zi se dă pomană pentru copiii care au murit. Poți oferi fructe, apă, bucate, flori de câmp, conform sursei citate anterior.

Dacă vrei să ai leacuri mai puternice, acum este momentul ideal să culegi plantele medicinale. Tinerele necăsătorite își pot visa alesul de Sfântul Ilie, iar acum vrăjitoarele culeg și ele plantele de care au nevoie pentru farmece. Se mai spune că trebuie să porți ramuri de salcie ca să scapi de trăznete, dar și că pomii se vor strica dacă plouă în această zi.

Citeste si:  Îți este teamă de singurătate? Ce aspecte profunde maschează acest tip de frică

Sursă foto: Doxologia/Colaj Canva PRO

Urmărește-ne si pe Google News

Citeste si:

 

Citește și: