La 55 de ani, Loredana Groza continuă să surprindă cu o formă fizică impecabilă. Artista a vorbit deschis despre stilul său de viață și despre alegerile care o mențin plină de energie. Secretul ei nu stă în trucuri miraculoase, ci într-o disciplină bazată pe alimentație vegană și echilibru.
Dieta vegană, cu mici excepții
Energia debordantă a artistei pare să aibă o sursă clară: alimentația. Loredana a explicat că evită complet carnea și lactatele, deși nu se consideră o persoană extrem de strictă. „Mănânc orice, mai puțin proteină animală. Adică sunt vegană. Mai fac excepții, mai mult pește. Dar, în rest, țin această dietă vegană și mă simt foarte bine”, a declarat artista.
Dincolo de siluetă, ea este convinsă că acest stil de viață aduce beneficii vizibile pentru sănătate. „Cred că, atunci când mănânci vegan, ai mai puține inflamații, ai mai puține probleme de sănătate și cred că eviți dezvoltarea unor afecțiuni cronice”, a explicat Loredana.
Iar îndemnul ei pentru public este direct și simplu, fără ocolișuri. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce, măcar o săptămână, două, și să vadă diferența.”
Plăcerea vinovată a verii
Dar cum stă treaba cu poftele de la miezul nopții? Ei bine, Loredana spulberă mitul artistului care dă iama în frigider după un concert. „Nu, noaptea nu mă duc la frigider, că noaptea obișnuiesc să dorm. Sau să călătoresc dacă nu dorm. În orice caz, nu stau la frigider”, a spus ea.
Numai că asta nu înseamnă că nu are și ea o mică slăbiciune, mai ales când vine căldura. Artista recunoaște că are o plăcere vinovată, în special în sezonul cald. „Vara, viciul meu secret, ca să zic așa, este înghețata. Și mai am niște cheat days în care mănânc înghețată. Vegană”, a adăugat ea, râzând.
O rutină de beauty minimalistă
Când vine vorba de îngrijire, lucrurile stau surprinzător de simplu. Artista recunoaște că nu are timp de ritualuri complicate sau tratamente elaborate, programul încărcat fiind principalul motiv. Preferă să fie „cât mai basic”, mai ales că ajunge acasă adesea foarte târziu și epuizată (o realitate pentru mulți artiști).
Rutina ei este, eficientă.
Se rezumă la un duș, o cremă hidratantă, un masaj facial rapid și, cel mai important, o demachiere temeinică. Tratamentele faciale la salon? Le consideră „un lux” pentru care, pur și simplu, nu mai are timp. Până și manichiura este, nu de puține ori, rezolvată acasă, pentru a economisi timp prețios. „Chiar și manichiura, de multe ori, mi-o fac singură… a durat foarte puțin, cam un sfert de oră.”


