Pana la nasterea micutului meu, niciodata nu am fost genul de persoana innebunita dupa copii. Imi placeau copii prietenilor mei, ma jucam cu ei, imi erau dragi.
Dar cam atat. Niciodata nu observam alti copii in jurul meu, nu intorceam capul dupa vreunul, decat daca poate era izbitor de frumos.
In momentul cand s-a nascut prima mea finuta, am simtit prima data o conexiune ciudata cu ea…Cand am luat-o in brate la maternitate, am simtit ceva ce pana atunci nu mai simtitsem…si mi-a placut! Vazand-o crescand sub ochii mei, ma fermeca, imi oferea o placere nevinovata si trezea in mine un sentiment de dragoste atat de pur si de frumos. Iar apoi a aparut si cea de-a doua finuta si totodata acel sentiment ca totusi ceva lipseste in viata mea, s-a amplificat.
Pana la acel moment credeam ca am tot ce am nevoie: o familie minunata, un sot iubitor, prieteni dragi, o cariera minunata, satisfactii materiale, bunuri care imi aduceau un anumit confort fizic, vacante frumoase. Totusi….
Pentru prima data in 12 ani de relatie, eu si sotul meu am inceput sa auzim: tic-tac, tic-tac…Era ceasul biologic. Venise timpul sa devenim si noi parinti. Am purtat o discutie matura pe aceasta tema si am hotarat ca e cazul sa incepem marele antrenament. In mintea noastra, asta insemna ca undeva in viitor, peste vreo 5-6 luni, probabil ca se va si produce minunea aparitiei unei sarcini. Asta pentru ca in jurul nostru aveam multe cupluri care incercau sa faca un copil, dar dura luni intregi, poate si mai bine, pana reuseau sa duca la bun final incercarea lor. Un adevarat maraton.
Ei bine noi am hotarat de principiu, am plecat intr-o vacanta unde ne-am relaxat foarte tare, iar cand ne-am intors…surpriza: eram deja viitori parinti! Visam ca momentul cand il voi anunta pe C ca va fi tatic, va fi unul ca in filme: “vei fi tatic”, iar el cade pe spate…Fara sa ii spun, am cumparat un test de sarcina, l-am facut, dar surpriza, liniuta a doua era foarte foarte stearsa…roz transparent. “O fi, nu o fi? Ah ce ma fac acum?” Nu mai puteam astepta, asa ca l-am sunat pe C sa ia un alt test…deci surpriza ca in filme s-a dus…Am facut al doilea test, alta marca, insa la fel, a doua liniuta mai stearsa…Am iesit din baie si cu o voce la fel de stearsa ca si liniuta i-am spus “cred ca vei fi tatic”. Momentul nu a fost ca in filme, dar ce mai conteaza? Surpriza tot surpriza a fost pana la urma, iar bucuria una sincera, zgomotoasa.
Pentru controalele de rutina dinainte de sarcina, mergeam la un medic ginecolog intr-o clinica particulara din Bucuresti, asa ca am mers tot la ea sa imi confirme sarcina. Eram graviduta in 4 saptamani. Dar vestea ma luase oarecum pe nepregatite si nu apucasem sa fac analizele pe care mi le propusesem inainte de a ramane insarcinata. Nu era insa o tragedie, pentru ca acestea se puteau face si dupa, asa ca am facut tot setul de analize si mi-au iesit toate bine, cu obesrvatia ca CMV si Toxoplasmoza au iesit negative, adica nu aveam anticorpi. Asta insemna sa le ti sub observatie si sa repet periodic in timpul sarcinii aceste analize pentru a nu le contacta in aceasta perioada.
Imediat dupa ce mi s-a cofirmat ca sunt insarcinata, au inceput si greturile. Violente, de la prima ora, iar starea aceea de rau permanent nu trecea intreaga zi. Totusi apetitul mi-l pastrasem, mancam si apoi eliminam aproape tot. Ajunsesem chiar sa slabesc in primele 2 luni.
VEZI CONTINUAREA PE mamistietot.wordpress.com
