Salate vesele de primăvară de care trebuie sa te bucuri! Salată italiană cu frigărui de mozzarella și roșii
Ingrediente (4 porții):
•2 căpățâni de salată verde
•1 legătură ruccola
•sare
•12 roșii cherry
•24 biluțe de mozzarella
•1 pepene galben
•piper
•3 lingurițe pesto cu busuioc (de la borcan)
•2 linguri ulei de măsline
•4 linguri oțet balsamic
•1 linguriță muștar
•8 felii subțiri șuncă de Parma (uscată)
1 Se curăță salata verde și ruccola și se rup bucăți. Se sărează ușor și se repartizează în 4 boluri mici. Se spală roșiile și se taie jumătăți. Se lasă să se scurgă biluțele de mozzarella. Se taie pepenele în două, se golește de sâmburi cu lingurița și se decojește. Se taie cuburi pulpa de pepene și se piperează.
2 Se tăvălesc prin pesto bilele de mozzarella și roșiile și se înfig, alternativ, pe țepușe de lemn.
3 Se amestecă bine uleiul cu oțet, muștar, sare și piper. Se stropește salata cu acest dressing. Se repartizează pe salate cuburile de pepene galben. La fiecare porție se așază decorativ câte 2 felii de șuncă și se ornează apoi cu frigăruile de roșii și mozzarella.
Preparare: 30 de minute. Per porție: 300 kcal, proteine: 17 g, grăsimi: 23 g, carbohidrați: 4 g
Salată asortată cu croque-monsieur – salată de legume și tartine
Ingrediente (4 porții):
• 1 ardei gras roșu
• 150 g brânză de capră
• 2 mini-baghete
• 1 salată radicchio
• 1/2 căpățână salată creață
• 50 g frunze tinere de spanac
• 1/2 legătură busuioc
• 1 linguriță muștar
• 2 linguri oțet de vin alb
• 1 linguriță zahăr
• 8 linguri ulei de măsline
• sare, piper
• 30 g semințe de pin
• 4 linguri pesto cu busuioc (de la borcan)
1 Se încinge grilul cuptorului. Se taie în două ardeii grași, se curăță de semințe, se așază pe o tavă și se lasă să se coacă până ce pielea face bășicuțe. Se scot ardeii din cuptor și se decojesc, apoi se taie fâșii. Se taie în 8 felii pătrate brânza de capră.
2 Se taie în două mini-baghetele și pe fiecare jumătate se așază câte 2 felii de brânză. Se lasă să se gratineze la cuptor cca 5 min. până ce brânza începe să se topească. Se pregătesc salatele verzi și spanacul. Se spală busuiocul, se scutură, se rup frunzulițele și se taie fâșii. Se prepară o vinegretă din muștar, oțet, zahăr și ulei; se sărează și se piperează.
3 Salata se repartizează pe farfurii și se așază deasupra fâșii de ardei gras și busuioc. Semințele de pin se prăjesc într-o tigaie uscată. Se așază tartinele fierbinți (croque-monsieur) pe salată și se pune deasupra câte puțin pesto. Se presară semințe de pin. Se repartizează pe salate vinegreta și se servește imediat.
Preparare: 30 de minute.
Per porție: 480 kcal, proteine: 8 g, grăsimi: 37 g, carbohidrați: 29 g
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportFrosinone, echipa lui Bîrligea, a marcat 22 de goluri în primele nouă meciuri din Serie A, record pentru nou-promovate potrivit presei italiene
GetPonyBenzina la 9,79 lei pe litru în Târgoviște nu e confirmată la pompă. O platformă afișează 9,99 lei la Socar
BravonetLia Bugnar îl apără pe Felix Alexa după angajarea la Teatrul Național. Regizorul a fost acuzat de hărțuire și agresiune sexuală
Revista IoanaArahidele mâncate zilnic au schimbat răspunsul la insulină într-o zonă a creierului. Studiul pe 31 de adulți nu dovedește că previn demența.
FinanciarulAlphabet a pierdut circa 517 miliarde de dolari din valoarea de piață într-o zi
News24Șoferii riscă amendă de la 10 km/h peste limita de viteză. Marja radarului nu se scade automat