Prin câte feluri de iubire trecem până la cea finală?b Iubirea este sentimentul la care fiecare dintre noi tânjim, însă nu de multe ori se dovedește că suntem lipsiți de informații și imaturi, dând dovadă de angoasă atunci când nu știm cu ce ne confruntăm.
Apogeul iubirii nu îl atingi niciodată la începutul unei relații, chiar dacă frenezia hormonilor îți poate oferi semnale false. Psihanalista Catherine Bensaid a împărțit iubirea pe etape, inspirându-se din filosofiile antice. Dacă te încarci cu puțin curaj, îți vei da seama că aceste feluri de iubire le poți conștientiza foarte ușor când privești de pe margine.
Prin câte feluri de iubire trecem până la cea finală?
1. Pasiune: ar fi imatur din partea noastră să nu recunoaștem că atracția fizică este prima care poate lega doi oameni. Și cu cât este mai mare, cu atât mai mult viitorul cuplu are șanse mai mari de reușită.
2. Dragostea posesivă: uneori iubirea prea pasionantă poate deveni una posesivă. Ne dorim prea mult, într-un timp prea scurt și când facem loc frustrărilor, apare o iubire neliniștită, obsesivă.
3. Dorința: este momentul când îl vedem pe celălalt atât de frumos, încât viața ni se pare mai frumoasă! Însă atunci când ieșim din această iluzie de perfecțiune, intrăm în panică, nu știm exact ce s-a întâmplat și alegem fie să trăim o dragoste nefericită și oarbă, fie dăm dovadă de inteligență și ne deschidem spre angajamentul unei relații armonioase.
4. Prietenia: o dragoste adevărată fără prietenie este imposibilă. Prietenia este acel stadiu în care fiecare dintre parteneri se simte confortabil să comunice cu celălalt, oferind încrederea atât de necesară conviețuirii în doi.
5. Tandrețe: după frenezia erotismului de la început, lucrurile ar trebui să urce la un alt nivel: tandrețea. Este etapa când oferim atenție necondiționată celuilalt.
6. Mulțumirea: este acel sentiment când ar trebui să ne simțim împliniți unul lângă celălalt.
7. Dragostea divină: este etapa finală, când fiecare cuplu a depășit cu brio orice piedică, neînțelegeri sau tensiuni. Este momentul când reușim să ne acceptăm unul pe celălalt, cu bune și cu rele, fără a ne dori să mai schimbăm ceva.
