Poate o terapie cu psilocibină să aducă alinare la sfârșitul vieții? Ce îi oprește azi chiar și pe medicii interesați

Adaugă Lyla ca sursă preferată în Google

Până acum, terapia cu psilocibină părea mai degrabă o temă de cercetare discutată la marginea sistemului medical. Un studiu publicat recent în „Palliative Medicine” mută însă conversația mai aproape de îngrijirea paliativă, pentru pacienții care rămân cu anxietate, depresie și suferință psihică rezistente la abordările convenționale.

În cele patru provincii cele mai populate ale Canadei, Quebec, Ontario, Alberta și Columbia Britanică, cercetătorii au chestionat peste 120 de persoane implicate în îngrijiri paliative: medici, alți profesioniști din sănătate, îngrijitori și administratori. Mai puțin de jumătate s-au declarat bine informați despre riscurile și beneficiile psilocibinei.

Chiar și așa, majoritatea respondenților s-au arătat în favoarea utilizării acestei terapii în sistemul de sănătate canadian, iar medicii au fost cei mai deschiși către integrarea ei. Interesul profesioniștilor care lucrează direct cu pacienți aflați la sfârșitul vieții este un pas important pentru adoptarea terapiei.

Terapia asistată de psilocibină nu înseamnă doar administrarea substanței psihoactive din „ciupercile magice”. Ea combină psilocibina cu suport psihoterapeutic structurat înainte, în timpul și după experiență, tocmai pentru ca intervenția să aibă un cadru clinic clar și să poată fi folosită în siguranță.

În îngrijirea paliativă, cercetările arată o reducere a simptomelor de depresie și anxietate la persoanele care trăiesc cu boli incurabile sau cu moarte iminentă. Impactul cel mai sensibil apare în așa-numita „suferință existențială”, adică pierderea sensului, disperarea sau senzația că nu mai poți profita de timpul care ți-a rămas.

Psilocibina promite pentru unii pacienți, dar sistemul nu este pregătit

Dr. Nicolas Garel, psihiatru la spitalul CHUM și profesor la Departamentul de Psihiatrie și Adicție la Université de Montréal, explică de ce tema revine atât de puternic în sănătate: „În ciuda progreselor în medicină și psihoterapie, unii oameni nu răspund bine la abordările convenționale. Terapiile psihedelice par să promită abordarea nevoilor care nu sunt îndeplinite în prezent.”

Medicul spune că psilocibina „induce stări alterate de conștiință care pot transforma temporar percepția unei persoane despre sine, ceilalți și lume”. Potrivit Medical Xpress, substanța alterează temporar modul în care regiunile creierului comunică între ele și se crede că stimulează plasticitatea neurală, adică abilitatea creierului de a crea sau reorganiza conexiuni, efecte care pot dura zile sau chiar săptămâni.

Dr. Nicolas Garel adaugă și partea care contează cel mai mult pentru finalul de viață: „Studiile calitative sugerează că aceste terapii pot promova o mai mare acceptare a bolii și a sfârșitului vieții.” El spune că unii participanți au reușit să împace ideea morții cu faptul de a fi în viață în prezent, iar alții au descris o conexiune mai puternică cu cei dragi și cu ei înșiși.

Lipsa programelor de formare, principalul obstacol

Blocajul principal nu este accesul la psilocibină, ci lipsa profesioniștilor pregătiți pentru această formă de terapie. În Canada nu există un program standardizat de formare sau o certificare recunoscută, iar următorul pas critic este dezvoltarea unor programe universitare specializate; unele universități din SUA au început deja să includă acest conținut în programele lor de psihiatrie.

Dr. Nicolas Garel rezumă foarte clar limita și direcția: „Acest lucru nu înseamnă că vor fi un leac miraculos sau potrivite pentru toată lumea. Cu toate acestea, întrebarea nu mai este dacă ar trebui să luăm în considerare utilizarea lor, ci mai degrabă cum să facem acest lucru”, a declarat Dr. Nicolas Garel, Psihiatru la spitalul CHUM și profesor la Departamentul de Psihiatrie și Adicție la Université de Montréal. Un studiu anterior al aceluiași grup a arătat că peste 60% dintre canadieni sunt în favoarea acestui tip de terapie.

Citește și: