Valul divorțurilor din showbiz continuă cu un nume complet neașteptat. Cântăreața Oana Pleșa a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, Daniel Cornea, la doar doi ani de la o nuntă fabuloasă ce a costat peste 1 milion de euro. Cei doi s-au căsătorit civil în 2023, iar petrecerea din 2024 a fost considerată evenimentul monden al anului.
Motivele despărțirii
Anunțul a șocat lumea mondenă, mai ales că totul părea perfect în relația lor. E drept că, uneori, aparențele înșală. Artista a explicat, ce a dus la această ruptură neașteptată. Cum vine asta, după atâta fast? „Între timp, am și divorțat, așa se întâmplă câteodată. Eram prea tineri, am crescut împreună și ne-am dezvoltat diferit. Eu îmi doream să îmi fac cariera în muzică, iar el pe business”, a declarat Oana Pleșa.
Dar a fost fostul soț de acord cu cariera ei muzicală? Se pare că da. „Ba da, a fost de acord, cred că și acum se bucură pentru mine”, a adăugat artista. Într-un context legat de o piesă de-ale sale, cântăreața a mai spus: „La mine a fost cu un final nefericit, pentru că am divorțat, doar că cred că toți ne regăsim în piesa asta.”
O nuntă de 1 milion de euro
Iar despărțirea este cu atât mai surprinzătoare cu cât nunta lor, organizată în 2024, a fost un adevărat spectacol. Evenimentul a avut loc în Caransebeș și a ținut nu mai puțin de trei zile. Bugetul a depășit 1 milion de euro, iar lista de invitați a fost plină de nume grele din industria muzicală românească.
Petrecerea a fost prezentată de Cătălin Măruță. Pe scenă au urcat, printre alții, artiști precum Vali Vijelie, Georgiana Lobonț, Adrian Minune, Andra și trupa Holograf. V-ați fi imaginat un astfel de final după un început atât de spectaculos?
O poveste de dragoste ca-n filme
Dincolo de fastul evenimentului, povestea lor părea desprinsă din basme. Cei doi s-au cunoscut la Timișoara, unde ambii au studiat la Universitatea Politehnică (Daniel a urmat Topografie și cadastru, iar Oana a terminat cursurile aceleiași universități, dar și pe cele de Psihologie și Sociologie). Până la urmă, parcursul lor educațional a fost similar, dar viziunile de viitor s-au dovedit diferite.
Totul a culminat cu o cerere în căsătorie extrem de romantică, la Paris, în anul 2022. Acum, însă, povestea celor doi a ajuns la final.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulPlanul pentru exporturile de oi și capre a fost aprobat de Comisia Europeană. Reluarea livrărilor cere alte decizii
News24Dinamo-Farul Constanţa 4-0, învingătorii revin pe primul loc al clasamentului
Dolce SportDenis Alibec spune că Danny Armstrong l-a înjurat de familie înaintea eliminării de la pauză
GetPonyCristian Tudorescu spune că viitoarele modele Dacia ar putea merge spre Turcia și Maroc, nu spre Mioveni
BravonetChad Gilbert, fondator New Found Glory, a murit la 45 de ani. Soția și mama i-au fost alături
Revista IoanaAnevrismul de aortă poate necesita operație peste 50-55 de milimetri. Ce explică medicul Bogdan Vintilă