Desi petrecem o treime din viata dormind, putini dintre noi acorda cu adevarat atentie patului pe care ne odihnim in timpul noptii si nu suntem constienti de cat de mult ne poate afecta o saltea proasta calitatea somnului, sanatate si chiar relatia de cuplu.
Daca ar fi sa alergam la maraton sau sa escaladam un munte, nu ne-am inhama la o asemenea activitate fara echipamentul potrivit. Salteaua pe care dormim este „echipamentul” din timpul somnului, dar, desi petrecem o treime din viata dormim, nu ii acordam suficienta atentie.
Se prea poate sa dai vina pe resursele financiare limitate pentru faptul ca nu ti-ai cumparat salteaua potrivita. Somnul cu adevarat odihnitor este esential pentru sanatate, pentru silueta, imbunatateste memoria, ne ajuta sa traim mai mult si contribuia chiar si la starea de bine in relatia cu partenerul de cuplu. In aceste conditii, o investitie intr-o saltea buna merita facuta!
O saltea proasta sau veche poate fi cauza durerilor de spate si de gat. Din cauza ei ne trezim obositi dimineata, suntem irascibili si ne sare mai usor tandara in relatia de cuplu. Mai mult, pierdem timp pretios de somn daca partenerul sau chiar noi sforaim in timpul noptii, iar o saltea buna ar putea sa ne ajute sa scapam de aceste inconveniente.
O saltea proasta creste nivelul de stres
Un studiu efectuat pe 59 de femei si barbati a aratat cat de mult conteaza salteaua cand vine vorba de nivelul de stres. Mai intai, voluntarii au dormit 28 de nopti la rand pe saltele proprii si alte 28 de nopti pe saltele noi, de fermitate medie. Ulterior au fost rugati sa-si evalueze nivelul de stres, care includea starile de ingrijorare, nervozitate, iritare, durerile de cap. Studiul a aratat ca, dupa ce au trecut la saltelele noi de fermitate medie, nivelul lor de stres a scazut semnificativ, simtindu-se, in general, mai bine. Acest lucru le-a adus beneficii atat la locul de munca, unde s-au descurcat mai bine, cat si in relatiile de cuplu care au devenit mai armonioase.
O saltea proasta genereaza alergii
O saltea veche, dar si pernele adapostesc acarieni, insecte minuscule din familia arahnidelor din care fac parte si paianjenii. Acarienii se gasesc, de fapt, peste tot in casa, de la dulap, la saltea, la perne si la fotolii. Multi oameni dezvolta alergii din cauza acestor daunatori invizibili ochiului uman, care se hranesc cu celulele moarte care se desprind de pe noi. Spalarea saptamanala a lenjeriei de pat, aerisirea camerelor sunt metode bune de a reduce acarienii, dar daca dormi pe o saltea veche si pe perne vechi, nu prea mai ai cum sa scapi de ei decat daca le arunci cu totul si-ti cumperi unele noi. Alergiile se pot manifesta prin tuse, stranut, senzatii de mancarime si, in general, printr-o calitatea inferioara a somnului.
Fermitatea saltelei se stabileste de la om la om
De regula, cea mai buna saltea de dormit este cea care are fermitate medie. Insa fermitatea diferea de la persoana la persoana. Spre exemplu, salteaua considerata ferma de o femeie de 57 de kilograme este considerata prea moale de un barbat care are 95 de kilograme. Iata un motiv mai putin cunoscut pentru care greutatea corporala in relatie conteaza, partenerii trebuind sa fie proportionali pentru a putea dormi odihniti in acelasi pat, pe o saltea buna. Ca sa te asiguri ca salteaua „se simte” bine sub tine, inainte sa o cumperi, stai intins pe ea 20 de minute, ca test. Magazinele care vand saltele permit efectuarea acestui „test”.
Foitul in pat este un semn ca ai nevoie de o saltea noua
Motivul pentru care te foiesti noaptea in pat si intampini dificultati in a adormi tine mult de saltea, nu doar de problemele de zi cu zi sau de cantitatea de cafea bauta. O saltea noua, cu fermitate medie (stabilita de tine) te ajuta sa te relaxezi imediat ce te-ai intins in ea. Daca te foiesti in pat, atunci este cazul sa-ti schimbi salteaua.
Folosirea patului pe post de birou
Multe persoane isi iau laptopurile in brate seara, se asaza in pat si fie se uita la un film, fie mai lucreaza un pic din pat. Acest obicei contravine oricaror recomandari pentru un somn bun. Dormitorul, patul, salteaua sunt destinate exclusiv odihnei. Aproape ca este un fel de reflex al lui Pavlov. Cu cat te obisnuiesti sa folosesti dormitorul si patul doar pentru odihna, cu atat vei adormi mai usor si mai repede odata ce pasesti in camera, caci creierul tau va transmite, de indata ce esti in dormitor, ca acela este locul in care intregul trup se poate relaxa. Asadar, evita orice alte activitati in afara de somn (si sex) in dormitor, spre bine tau, al sanatatii tale, dar si al relatiei de cuplu.