În unele case, cel mai nou element de design nu este ceva ce adaugi, ci ceva ce elimini. Camerele analogice, spații create pentru citit, ascultat viniluri sau pur și simplu pentru ‘a fi’, răspund unui nou tip de lux: acela de a fi de negăsit, măcar pentru o vreme. Cultura permanent conectată a creat o nevoie neașteptată.
Un refugiu de la tehnologie
Maddie Cordle, co-fondatoarea agenției de design arhitectural și de interior MIRAHSTON, o descrie ca fiind „aproape reminiscent de o cameră de panică”: un spațiu în care te retragi pentru a scăpa de o forță (tehnologia) care a pus stăpânire pe casă. Și, să fim serioși, tehnologia chiar a pus stăpânire pe tot. Dacă odinioară existau limite clare – un computer în birou, un telefon fix pe perete – astăzi tehnologia este omniprezentă și, la propriu, purtabilă. Ne purtăm conectivitatea cu noi 24 de ore din 24. Iar camera analogică încearcă să inverseze acest proces.
Nostalgia vremurilor simple
La prima vedere, pare o soluție pentru puțini. Dar dorința de a te deconecta este mai puțin de nișă decât pare, chiar dacă un spațiu dedicat fără tehnologie este rezervat celor cu finanțe și, clar, cu metri pătrați suficienți. Un studiu recent realizat de Simba a descoperit că avem în mod regulat obiceiuri care ne perturbă somnul REM (faza esențială pentru memorie, procesare emoțională și claritate mentală), lăsându-ne tehnic odihniți, dar mental epuizați. Problema nu e doar că suntem ocupați; e că rareori, dacă nu niciodată, suntem offline. De aici și pofta pentru epoci trecute, pe care le-am mitizat ca fiind mai simple. Asta se vede în apetența pentru nostalgia anilor ’90, în renașterea meșteșugurilor tradiționale și în apariția barurilor de audiție.
Vinilul ca antidot
La Bambi, un restaurant din London Fields, proprietarul James Dye descrie vinilul ca un antidot la scroll-ul infinit și fără fricțiune al streaming-ului. Discurile, explică el, impun limite: trebuie să alegi unul, să-l asculți până la capăt, să-l întorci. „Oferă limite”, spune el, împreună cu un sentiment de permanență pe care muzica digitală se chinuie să-l replice. DJ-ii pe care îi aduce au petrecut adesea decenii construindu-și colecțiile. „Au petrecut 10, 15 sau 20 de ani căutând”, spune el, iar rezultatul este un sunet care se simte deliberat, nu algoritmic. Promisiunea, așa cum o spune Dye, este câteva ore departe de „zumzetul telefoanelor și al notificărilor constante.”
Ancore într-o lume digitală
V-ați gândit vreodată cum ar fi să aveți o astfel de ancoră? Paul Firmin, co-fondatorul Earl of East, care și-a proiectat un astfel de spațiu în casa sa din estul Londrei, spune că astfel de ritualuri „acționează ca niște ancore” într-o cultură a scroll-ului fără sfârșit, ajutând oamenii să se reconecteze cu ei înșiși și cu mediul înconjurător. Pe platforme precum Pinterest și Etsy, căutările pentru „micro-evadări”, jurnale de amintiri și meșteșuguri tradiționale sunt în plină ascensiune. Caroline Milns de la Zulufish raportează o cerere tot mai mare pentru spații desemnate explicit activităților offline. Și alți designeri descriu ajustări similare: livingurile sunt reorientate departe de televizoare, cu locuri aranjate pentru a încuraja conversația, nu vizionarea pasivă.
Ecranele, dacă rămân, sunt ascunse.
Scopul nu este neapărat eliminarea tehnologiei, ci gestionarea vizibilității ei. E drept că există ceva ușor absurd în toată povestea asta; ideea că simpla prezență necesită o punere în scenă atât de elaborată. Numai că nu se poate nega atractivitatea acestor medii. Riscul este ca traiul analogic să devină mai puțin o formă de rezistență și mai mult un fel de tampon estetic: un mod de a îndulci marginile unei vieți care, în rest, rămâne neschimbată.
Înapoi la Bambi, discul se termină. Urmează o scurtă pauză înainte să înceapă următorul, iar pentru o clipă, clienții rezistă impulsului de a-și verifica telefonul. Nu ne-am deconectat de-a binelea, dar învățăm să simulăm cum ar putea fi.
