A crezut că s-a scos. O casă de 600.000 de lire moștenită de la tatăl ei. Așa părea. Dar a pierdut totul, absolut totul, și a rămas îngropată în datorii. Bătălia din familie, dusă prin tribunale, a avut un final crunt pentru ea.

Anju Patel, la 58 de ani, s-a trezit fără un sfanț din averea tatălui, Laxmikant Patel. Asta deși un testament nou-nouț o lăsa singura moștenitoare a casei. Însă, conform Dailymail, sora ei mai mică, Bhavenetta Stewart-Brown, a atacat actul în instanță și a reușit să răstoarne complet situația.

Testamentul de pe patul de spital: Un document ‘extrem de suspect’

Povestea începe în octombrie 2021. Atunci s-a stins Laxmikant Patel, la 85 de ani. Cu doar două luni înainte, pe un pat de spital, bolnav și izolat din cauza pandemiei, a apărut un nou testament. Unul care îi dădea lui Anju casa de 600.000 de lire, în timp ce sora Bhavenetta și fratele Piyush se alegeau cu o sumă de batjocură: 250 de lire fiecare. O schimbare totală față de ce fusese înainte.

Grădinăritul ca terapie antistres beneficii pentru sufletRecomandăriGrădinăritul ca terapie antistres beneficii pentru suflet

Avocații lui Bhavenetta au adus în discuție un „nor de suspiciune” legat de cum a fost scris și semnat ultimul act. Tatăl era slăbit. Vulnerabil. Iar circumstanțele erau dubioase. Coincidență? Greu de crezut, au zis ei. Judecătorul a fost de acord, declarând că tot contextul în care a apărut testamentul din 2021 este „extrem de suspecte”.

Acuzații grave între surori: ‘Voiau doar proprietatea lui’

În fața judecătorului, Anju Patel a încercat să explice de ce tatăl ei ar fi decis așa. A spus că el nu mai avea încredere în ceilalți doi copii, fiind convins că „erau doar după proprietatea lui”. A adăugat că tatăl se plângea de „caracterul dificil” al surorii sale și că fratele Piyush era o figură „extrem de autoritară”. Anju, în schimb, era, după cum a citat ea, „singura lumină din viața lui”.

Tabăra adversă a prezentat o cu totul altă poveste. Avocatul lui Bhavenetta a acuzat-o direct pe Anju, care este adeptă Hare Krishna, că a vrut să-l rupă pe tatăl ei de credința lui tradițională Swaminarayan și de familie. „Dovezile arată un model clar de izolare și control asupra defunctului din partea lui Anju”, a tunat avocatul în instanță. Ironia sorții…

Cum să ceri ce vrei în relație fără să te simți vinovatăRecomandăriCum să ceri ce vrei în relație fără să te simți vinovată

Lovitura finală: De ce au anulat judecătorii testamentul

Dovada care a înclinat balanța a fost un detaliu. Unul mic, dar care a cântărit enorm. Martorii semnării actului la spital juraseră că au folosit același pix cu care a semnat și bătrânul. Însă o analiză a documentului a arătat negru pe alb că semnăturile fuseseră făcute cu pixuri diferite. Această nepotrivire a fost de ajuns. Judecătorul a decis că testamentul nu a fost încheiat legal.

„Nu sunt, așadar, convins că semnătura a fost făcută de către (Laxmikant Patel) în prezența tuturor martorilor în același timp”, a precizat magistratul. Verdictul a fost simplu: testamentul din 2021 este nul. Punct. Instanța a repus în vigoare un act anterior, din 2019, care împărțea averea mult mai echitabil între cei trei frați.

De la moștenitoare la datoare: O notă de plată de peste 400.000 de lire

Pentru Anju Patel, decizia a însemnat un dezastru financiar total. Testamentul din 2019, cel validat acum, îi dădea dreptul la o parte din avere, cam 250.000 de lire. Dar lovitura de grație a venit cu nota de plată. Anju trebuie să achite costurile de judecată ale surorii sale, o sumă uriașă de peste 400.000 de lire, care ajunge la 450.000 cu TVA. Peste asta se pun și onorariile propriilor avocați. Rezultatul? Moștenirea ei de un sfert de milion de lire se evaporă, pur și simplu, lăsând-o cu datorii imense. Gata. S-a terminat.

Cum să alegi culorile potrivite pentru un dormitor relaxantRecomandăriCum să alegi culorile potrivite pentru un dormitor relaxant