Monica Davidescu și Aurelian Temișan sărbătoresc 30 de ani de relație, după ce s-au cunoscut într-o perioadă dificilă pentru artist. Cei doi s-au întâlnit la un spectacol în ianuarie 1995, când actrița prezenta și el cânta, iar artistul ieșea dintr-o despărțire dureroasă, potrivit Viva.
Povestea lor de dragoste a început într-un mod neașteptat, când Monica Davidescu era studentă la Actorie, iar Aurelian Temișan se afla pe culmea popularității. Prima lor întâlnire a avut loc pe 13 ianuarie 1995, într-un restaurant cu program artistic.
Întâlnirea care a schimbat totul
Actrița a povestit recent în podcastul moderat de Jorge cum a început totul: „Ne-am întâlnit la un spectacol în care eu prezentam și el cânta. Era seara, era târziu, pe vremea aceea, între 1990 și 2000-2002, era clar că trebuia să existe un program de noapte și exista un program cu artiști în fiecare restaurant.”
„El venea dintr-o relație care se terminase și în urma căreia el chiar suferea, dar se terminase de vreo șase luni relația aceea”, a declarat Monica Davidescu. Prima impresie a fost una pozitivă, iar cei doi au legat rapid o prietenie.
Prezentarea la părinți după zece zile
La doar zece zile după prima întâlnire, Aurelian Temișan a invitat-o la concertul său de la Sala Palatului. Cu această ocazie, artistul a făcut un gest neașteptat: a prezentat-o părinților săi ca pe o colegă.
„Zece zile mai târziu mă invită la concertul lui, avea concert la Sala Palatului. Numai că în seara aia m-a luat de acasă și m-a prezentat și părinților lui: Uite, o colegă de-a mea. Am zis: Băi, e cam devreme, adică încă nu ne-am pupat”, și-a amintit actrița cu umor.
De la prietenie la căsătorie
Relația amoroasă a început după aproximativ trei luni de prietenie, în primăvara anului 1995. Monica Davidescu a mărturisit că a fost fascinată de farmecul artistului încă de la început.
„Eu eram proaspătă studentă la Actorie, pe când Temi era pe mare val, el era unul dintre artiștii foarte populari, era prezent în toate spectacolele, era prezent la televizor, avea multe piese”, a explicat actrița diferența de statut de la începutul relației.
Cuplul s-a logodit în anul 2000, după cinci ani de relație, iar nunta a avut loc abia în 2006, pe 3 iunie, la Palatul Snagov, chiar de ziua de naștere a artistului.
Secretul unei relații de 30 de ani
Aurelian Temișan consideră că pentru el nu certificatul de căsătorie contează, ci sprijinul oferit partenerului de viață. „Au fost ani buni, frumoși, intenși, cu planuri, cu dezamăgiri, cu reușite, ani în doi, după care ani în trei”, a precizat solistul.
„Cel mai important e ca am fost sănătoși și că am fost și suntem împreună. Să tot fim!”, a adăugat artistul, referindu-se la secretul longevității relației lor.
Cei doi au reușit să construiască o relație solidă, departe de certurile și scandalurile lumii mondene. Au jucat împreună în spectacole, au cântat și s-au susținut reciproc în toate proiectele profesionale.

