Ceea ce astăzi este cunoscut drept „petrecerea anului” în lumea modei a început, de fapt, mult mai modest. Planificarea pentru Met Gala a demarat în 1944, când Dorothy Shaver, președinta comitetului de evenimente al Costume Institute, împreună cu Eleanor Lambert și alți prieteni, au pus bazele uneia dintre cele mai de succes strângeri de fonduri pentru expozițiile de modă din lume.
De la Rainbow Room la Metropolitan Museum
La început, evenimentul era o cină cu dans. Aceasta se ținea la locații emblematice din New York, precum Rainbow Room și Waldorf-Astoria. Lucrurile au stat așa până în 1959. Atunci, Costume Institute și-a deschis oficial galeriile în interiorul Metropolitan Museum of Art, mutând și gala în faimosul muzeu.
Revoluția Vreeland și Buckley
O schimbare majoră a avut loc în 1972, odată cu venirea Dianei Vreeland în calitate de consultant special pentru expoziții. Ea a transformat radical expozițiile institutului. Dar adevărata metamorfoză a petrecerii anuale a venit în 1975, cu ajutorul socialitei Pat Buckley. Căsătorită cu politicianul conservator William Buckley, Pat era una dintre cele mai influente doamne din societatea newyorkeză și a ridicat gala la rang de cel mai prestigios eveniment de modă.
Pe bune, v-ați gândit vreodată cât de mult contează gazda unui eveniment? Buckley a introdus conceptul meselor rotunde, plasate intenționat pentru a amesteca protipendada, artiștii, autorii și designerii de modă, încurajând astfel conversații mai prietenoase și legături semnificative. Iar această abordare, după cum a declarat chiar ea pentru WWD, era una dintre cheile succesului petrecerilor pe care le găzduia acasă. Tot ea a fost cea care a impus un cod vestimentar strict de tip black-tie, chiar și atunci când evenimentele au început să aibă tematici de „costum”.
Lista de invitați o garanție a exclusivității
Covorul roșu al galei a devenit un spectacol în sine, rivalizând cu cele mai grandioase sosiri de la galele de premii. Lista de invitați a lui Pat Buckley se alinia perfect cu cultura socială a New York-ului, atrăgând cu succes filantropii din cercurile înalte. Pe lista ei se regăseau în mod regulat C.Z. Guest, Babe Paley, Estée Lauder, Nan Kempner, Nancy Kissinger, Deeda Blair, Carolina Herrera, Jacqueline de Ribes, Annette Reed, Mica Ertegün, Marion Javits, Mercedes Kellogg, Happy Rockefeller, Slim Keith, Barbara Walters, Brooke Astor, Chessy Rayner, CeCe Kieselstein-Cord, Blaine Trump, Lee Radziwill, Lynn Wyatt și, ocazional, Jacqueline Kennedy Onassis.
Acestea erau „doamnele care iau prânzul”, un termen inventat de John B. Fairchild în anii ’60, cunoscute pentru dragostea lor pentru modă.
Estée Lauder a surprins perfect exclusivitatea evenimentului, remarcând la un moment dat: „Toată lumea care este aici, este aici.”
O declarație simplă, dar care spunea totul.
Era Anna Wintour
Și apoi, în 1995, ștafeta a fost preluată de Anna Wintour de la Vogue, care a devenit președinta galei Costume Institute. Ea a continuat tradiția, dar a și lărgit orizonturile. Wintour a transformat gala într-un eveniment care aduce laolaltă nu doar elita modei, ci și staruri din muzică și divertisment, continuând să strângă fonduri (obiectivul principal de la bun început) în beneficiul Costume Institute de la Metropolitan Museum of Art.
