O cercetare recentă arată că reducerea „zgomotului” neuronal din creier, nu stimularea activităţii, ar putea fi cheia unei atenții mai bune. Gena Homerl joacă un rol esenţial în această descoperire.
Menţinerea atenţiei depinde de felul în care creierul reușește să filtreze informaţiile care nu sunt importante și să reacționeze rapid la cele care contează. Pentru mulţi dintre cei cu tulburări de atenţie, precum deficit de atenţie sau ADHD, acest filtru nu funcţionează cum ar trebui, iar informaţiile importante se pierd printre alţi stimuli din jur. Acest aspect are un impact semnificativ asupra calităţii vieţii persoanelor afectate.
O barieră nevăzută în calea concentrării
Tulburările de atenţie, precum ADHD, apar adesea pentru că mintea nu reușește să separe repede ce este relevant de ceea ce este doar zgomot. Acest zgomot poate însemna orice: sunete din mediul înconjurător, notificări pe telefon, mișcări la periferia vederii sau chiar gânduri care apar pe neașteptate. În contextul actual, reţelele sociale și notificările constante pot amplifica această problemă, mai ales la copiii cu ADHD.
Majoritatea tratamentelor pentru ADHD încearcă să rezolve această problemă prin stimularea activităţii neuronale, mai ales în cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă de controlul atenţiei și de reglarea atenţiei.
O nouă direcție de cercetare arată însă că soluţia ar putea fi reducerea activităţii de fundal, nu creșterea activităţii generale, ceea ce ar putea duce la dezvoltarea unor medicaţii pentru ADHD cu un mecanism diferit de acţiune.
Un element cheie ascuns în structura genetică
Un studiu publicat în revista Nature Neuroscience de cercetători de la Universitatea Rockefeller a evidențiat un element la care nu se așteptau: gena Homer. Deși era cunoscută pentru rolul ei în comunicarea dintre neuroni, Homer nu fusese considerată până acum importantă pentru atenţie sau pentru tulburare neurodezvoltată.
Cercetătorii au analizat genomul a aproape 200 de șoareci proveniţi din linii genetice diferite, inclusiv cu ascendență sălbatică, pentru a se apropia de diversitatea genetică umană. Rezultatele au adus o perspectivă nouă.
Șoarecii care s-au descurcat cel mai bine la testele de atenţie aveau niveluri mai mici ale genei Homerl în cortexul prefrontal. Diferenţele din zona ADN-ului unde se află Homerl explicau aproape 20% din variaţia atenţiei între șoareci.
Nu toate formele genei erau la fel de importante. Două variante, Homerla și Ania3, au fost cele mai relevante. Nivelurile mai mici ale acestora în cortexul prefrontal au fost asociate mereu cu rezultate mai bune la teste.
Un experiment care schimbă perspectiva
Pentru a verifica dacă există o legătură directă, cercetătorii au redus experimental nivelurile Homerla și Ania3 la șoareci adolescenţi, într-o perioadă scurtă a dezvoltării. Efectele au fost clare.
Șoarecii au devenit mai rapizi și mai preciși la testele de atenţie. Performantele lor au fost mai puţin afectate de factori care le-ar fi putut distrage atenţia. În schimb, aceeași intervenţie la șoarecii adulţi nu a avut efecte vizibile, ceea ce sugerează că Homer1 are un rol important în etapele timpurii ale dezvoltării, inclusiv pentru sănătatea copiilor.
Un mecanism care schimbă totul
O altă descoperire interesantă a fost legată de modul în care Homer influențează activitatea neuronală. Scăderea nivelurilor acestei gene a determinat neuronii din cortexul prefrontal să aibă mai mulţi receptori GABA, care funcţionează ca „frânele” moleculare ale sistemului nervos .
Astfel, neuronii erau mai puţin activi atunci când nu exista un semnal important, iar activitatea de fundal scădea. Când apărea un stimul relevant, răspunsurile neuronale erau mai clare și mai stabile, ceea ce ar putea explica de ce copiii cu ADHD reacţionează diferit la stimulii din mediu.
lniţial, cercetătorii credeau că șoarecii atenţi ar trebui să aibă un cortex prefrontal mai activ. Dar au observat că, de fapt, activitatea de fundal mai redusă ajută creierul să răspundă mai bine la stimulii importanţi, reducând astfel riscul de tulburare de hiperactivitate.
O direcţie nouă pentru tratamentele ADHD
Autorii studiului spun că aceste rezultate pot deschide o cale nouă pentru tratamentele ADHD. În loc să stimuleze activitatea neuronală cu medicamente stimulante, ar putea fi mai eficient să reducă activitatea de fundal care generează zgomot și afectează atenţia. Acest lucru ar putea contribui la îmbunătăţirea sănătăţii familiei, mai ales în cazul familiilor cu copil cu ADHD.
Gena Homer ar putea deveni o ţintă pentru viitoare terapii. Există o zonă a acestei gene implicată în procesul de splicing, prin care gena poate produce mai multe tipuri de ARN mesager. Această zonă ar putea fi vizată cu medicamente pentru a ajusta nivelurile Homerla și Ania3.
Prin reglarea acestor niveluri, s-ar putea influența echilibrul dintre semnalele utile și zgomotul de fundal din creier, reducând activitatea neuronală inutilă. Cercetătorii menționează că Homerl este implicată și în alte afecţiuni, cum ar fi autismul și schizofrenia, unde procesarea informațiilor senzoriale diferă, sugerând o legătură între ADHD și autism.
Ei intenţionează să continue cercetările pentru a înțelege mai bine factorii genetici care influențează atenţia.
Un pas înainte în înțelegerea atenţiei
Studiul propune o schimbare de perspectivă pentru tratarea ADHD: nu prin amplificarea semnalului, ci prin reducerea zgomotului. Descoperirea rolului genei Homerl și a mecanismului său oferă o bază solidă pentru noi strategii terapeutice.
Deși cercetarea a fost realizată pe șoareci și mai sunt pași de făcut până la aplicarea la oameni, rezultatele deschid drumul către terapii care ar putea funcționa mai bine, mai ales dacă sunt aplicate în perioadele cheie ale dezvoltării creierului.
Este un pas important în înțelegerea modului în care funcţionează atenţia și în găsirea unor soluţii mai eficiente pentru cei care se confruntă cu tulburări de concentrare, inclusiv pentru copiii cu ADHD sau pentru cei diagnosticați cu ADHD.
