Pentru Johann Onghert (68 de ani), unul dintre puținii sași rămași în Gherdeal, comuna Bruiu, județul Sibiu, schimbarea se vede simplu: satul care ajunsese aproape gol în anii 2000 începe din nou să aibă oameni, case îngrijite și vizitatori. Așezarea săsească, cunoscută și ca Gürteln, are astăzi mai puțin de 20 de locuitori, după ce la mijlocul secolului al XX-lea trecea de 300.
Pentru cei care caută o viață mai liniștită decât în oraș, Gherdealul nu mai înseamnă doar povestea unui exod, ci și o alternativă reală: case vechi restaurate de români, germani și englezi, într-un sat întemeiat de coloniști sași în urmă cu aproximativ șapte secole și atestat documentar încă de la începutul secolului al XIV-lea. Diferența e mare față de perioada de după Revoluția din 1989, când plecările s-au accelerat atât de mult încât, în anii 2000, locul era supranumit „satul-fantomă”.
Renașterea culturală și socială a satului
Miza nu ține doar de câteva gospodării salvate. În Gherdeal se recuperează, bucată cu bucată, un patrimoniu cultural și un mod de viață care dispăreau odată cu ultimele familii rămase. Satul avea cândva o școală săsească, una românească, o grădiniță și două biserici, una evanghelică și una ortodoxă. Astăzi, în locul acelei comunități numeroase, au rămas sub 20 de oameni.
Asta schimbă și felul în care e privit satul. Pentru noii veniți, liniștea și autenticitatea pot însemna un pariu pe o viață mai simplă, mai aproape de natură. Pentru comunitatea locală, revenirea unor locuitori noi poate aduce o formă de revitalizare economică și socială. Dar există și un revers foarte concret: unii localnici sunt deranjați de motocicliștii care traversează satul în viteză și ridică mult praf pe drumul neasfaltat.
Impactul deportărilor și exodului sașilor
Povestea lui Johann Onghert (68 de ani) arată cât de adânc s-a rupt comunitatea săsească de aici. El spune că mama lui s-a numărat printre etnicii germani deportați în 1945 în Donbas, în URSS, unde a muncit aproape cinci ani într-o mină de cărbune.
„Mama a fost deportată cinci ani în Rusia, iar când au început să plece oamenii spre Germania a spus că ea nu mai pleacă nicăieri.”
Localnicul din Gherdeal a povestit și în ce condiții a trăit mama lui în anii deportării, cum relatează Adevarul.
Dibluri fixare polistiren 10x160 mm 100 bucCumpără
Folie construcții 4 m x 50 m - 100 microni, verde , rLDPE reciclat- 200 mp 200 mpCumpără-49%
Aparat de sudura tip Invertor cu sarma 510A, MMA/MIG/MAG (TIG LIFT optional) *CABLU SUDURA 2M*, afisaj digital, ventilat, URAL MASH IGBT TEHNOLOGY ULTRA HYBRID Cumpără„Spunea că a fost foarte greu. Au fost ținuți într-un lagăr, în clădiri fără geamuri și în condiții foarte proaste. Era un frig cumplit… Mâncarea era foarte puțină. Primeau un fel de ciorbă făcută din sfeclă și din resturi.”
Exodul sașilor a început apoi în anii ’80 și s-a amplificat puternic după 1989. Johann Onghert (68 de ani) spune că plecările s-au înmulțit din 1983, unele legal, altele prin fugă, iar în sat circula ideea că statul german plătea pentru emigrarea celor cărora li se permitea să plece. El vorbește despre sute sau mii de mărci pentru o persoană, fără să indice o sumă exactă.
„Nu-mi pare rău că am rămas. Și acolo aș fi murit. Eu țin foarte mult la România. Am fost în Germania la muncă, la pădure, și m-am întors.”
În anii care vin, pentru cei câțiva oameni rămași în Gherdeal, fiecare casă refăcută și fiecare locuitor nou poate însemna un sat mai puțin gol decât cel din anii 2000, dar și o presiune mai mare asupra liniștii care i-a făcut pe alții să se mute tocmai aici.
