Paul Surugiu, cunoscut de o țară întreagă drept Fuego, a făcut la 49 de ani o serie de dezvăluiri neașteptate despre copilăria sa. Artistul mărturisește că, deși visa la faimă, își dorea în același timp să fie un copil obișnuit. O dualitate pe care, se pare, a purtat-o mereu cu el.
Visuri mari, suflet de copil
La prima vedere, pare că Fuego a fost predestinat succesului. Numai ca lucrurile stau puțin diferit, după cum povestește chiar el într-o postare pe rețelele sociale. Îndrăgitul artist recunoaște că, în copilărie, nu credea cu adevărat că va ajunge să cunoască celebritatea, fiind prins între dorința de a cânta și cea de a se juca în fața blocului.
„Am fost un copil simplu! Ochii mei visau mari scene, dar sufletul mă voia în fața blocului, jucându-mă cu prietenii! Muzica îmi era prietenă, dar parcă nu credeam că va deveni viața mea, vocație și sens pentru mai târziu! Copil fiind, vedeam lucrurile mai simple pentru mai târziu, dar mai complicate pentru atunci! Nu îmi dădeam seama că e fix invers!”, a scris Paul Surugiu.
Muncă multă și dorința de a fi din nou mic
Succesul nu a venit peste noapte. Iar parcursul său a fost presărat cu obstacole și mult efort, o realitate pe care artistul nu o ascunde, mai ales acum, în pragul vârstei de 50 de ani. E drept că recunoașterea publicului a venit după multă muncă și chiar suferință.
„Dar am ținut de dorințele mele, am muncit mult, am suferit, am crescut, am mers mai departe și parcă vreau să cred, acum, în prag de 50 de ani, că nu a fost în van și rămân lucruri semnificative în urma mea! Iar azi tare mi-aș dori să mai fiu puțin, măcar puțin, copil!”, a subliniat Fuego.
Ce poreclă avea Fuego de fapt?
V-ați întrebat vreodată cum îi spuneau prietenii în copilărie?
Cu siguranță nu Fuego.
Artistul a povestit, în urmă cu ceva timp, despre numele pe care le-a purtat înainte de celebritate și de care, mărturisește el, și-ar fi dorit să scape. „Când eram mic toată lumea mă striga Cipi, Cipilică sau Ciprian. Mă cheamă Ciprian în buletin”, a povestit Paul Surugiu.
Amintiri din iernile de altădată
Dincolo de visurile artistice, copilăria lui Paul Surugiu a fost plină de năzbâtii și jocuri specifice acelor vremuri. Pe bune, cine nu se regăsește în amintirile lui despre sărbătorile de iarnă? Artistul și-a amintit cu drag de momentele simple, dar pline de farmec. „Mi-aduc aminte ce frumos era înainte de sărbători când eram copil. Fugeam prin jurul blocului și făceam pariuri cu privire la ce ne va aduce moșul. Ne făceam cazemate și ne băteam cu bulgări până eram uzi leoarcă. Furam bomboanele de brad din stanionul strălucitor și puneam câte-o piatră în loc sau aranjam frumos să nu se cunoască”, și-a amintit el.
Tot din acea perioadă datează și pasiunea sa pentru povești, pe care le asculta la pick-up sau la radio înainte de culcare (un obicei pentru mulți copii din acea generație). Artistul dezvăluie că reținea textele atât de bine, încât mai târziu le punea în scenă alături de prietenii săi.
