Educaţia copiilor reprezintă pentru părinţi una dintre cele mai importante aspecte şi creşterea şi dezvoltarea armonioasă a viitorului adult.
Şi, oricât de mult s-ar strădui unii părinţi să-şi educe copiii, iată că apar unele incidente care te fac să te întrebi DE CE?
Cum de s-a ajuns în astfel de situaţii?
Nu de mult, Arabia Saudită a fost şocată de gestul unui băieţel de numai 4 ani. Acesta şi-a împuşcat tatăl pentru că acesta a refuzat să-i cumpere o consolă de jocuri Playstation. Tragedia consumată în Arabia Saudită vine pe fondul dezbaterilor din ce în ce mai aprinse pe tema influenţei jocurilor video, din ce în ce mai violente, asupra personalităţii copiilor.
În România, Organizaţia Salvaţi copiii a semnalat pe pagina sa de Facebook un caz de violenţă fizică într-una din şcolile din România. În imagini apare un copil care este lovit cu brutalitate de un coleg mai mare, în timp ce alţi elevi asistă de pe margine şi încurajază agresorul. (Vezi mai jos imaginile)
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Locuințele nu se ieftinesc la final de an, estimează un consultant. Ce avantaje oferă dezvoltatorii în schimb
Dolce SportReal Madrid a trecut cu 2-1 de Inter pe Bernabeu. Mbappe a ajuns la 71 de goluri în Champions League
GetPonyÎn atelier, după aproximativ un an de lucrări, Porsche-ul 944 al lui Tom Gorelik a ajuns să meargă singur
BravonetJessie J se retrage temporar din viața publică și intră într-o pauză online înaintea noii operații
Revista IoanaO mână de nuci pe zi este asociată cu risc mai mic de hipertensiune. Ce înseamnă de fapt
FinanciarulProducția globală de smartphone-uri a scăzut la 275 de milioane de unități. Ce semnale dă pentru prețuri