După ce a fost febra blugilor „împrumutați” din garderoba iubitului, a venit vremea pentru sacoul masculin. Pe lângă poncho-urile și cardiganele care au devenit un must-have pentru acest sezon, se numără și sacoul masculin. Acesta îmbină toate elementele unei piese basic pe care trebuie să o ai în garderoba personală.
Sacoul masculin se menține de ceva vreme în tendințe, fiind o piesă vestimentară versatilă, chic și foarte ușor de asortat. Partea frumoasă a lucrurilor este că îți poți creea oricând o ținută fie office, fie casual.
Iată cum poți purta sacoul masculin:
1. Ținuta de birou:
Este fără dar și poate o piesă care te poate scoate din încurcătură atunci când nu mai știi cu ce să te îmbraci la birou. Dacă mediul îți permite, poți adăuga oricând o pată de culoare. Poartă sacoul masculin într-o culoare neutră pe care îl asortezi cu o pereche de pantaloni negri sau bleumarin, pantofi cu toc sau mocasini. În funcție de dress code-ul de la birou, poți opta pentru un tricou simplu sau o cămașă clasică.
2. Ținuta boyfriend:
Isabel Marant propune combinația blugilor boyfrient cu sacoul masculin, cu ajutorul cărora vei atrage cu siguranță privirile celor din jur, într-un mod pozitiv. Cele două elemente arată impecabil împreună, mai ales dacă adaugi o pereche de pantofi cu toc cui.
3. Ținuta de zi casual:
Sezonul de toamnă-iarnă poate fi îndulcit cu un aer chic pe care ți-l oferă sacoul masculin. Dacă bugetul tău este redus, optează pentru un sacou într-o culoare neutră, pe care îl poți asorta cu mai multe piese vestimentare. De asemenea, pentru ținuta de zi, poți alege o pereche de jeans skinny, cu influențe rock-chic sau o pereche de pantaloni din piele și o helancă. Dacă adaugi o pereche de botine cu toc sau pantofi, îți poți schimba imediat ținuta într-una ideală pentru ieșirile la restaurant sau cafenele.
4. Ținuta de seară:
Sacoul masculin poate fi purtat lejer la o rochie pentru cocktail. Dacă evenimentul nu este prea formal, poți alege un sacou alb, fie într-o ținută all-white, fie peste o salopetă neagră.
Sacoul masculin este fără îndoială o investiție bună în acest sezon!