Anastasia Soare, românca supranumită „Regina sprâncenelor”, duce o viață de vis în Statele Unite. Ea locuiește într-o casă spectaculoasă din Beverly Hills, pentru care a plătit aproape 20 de milioane de dolari, amenajând-o după propriul gust și adăugându-și amprenta personală peste tot.
O proprietate de lux în Beverly Park
Pasionată de design interior, Anastasia și-a amenajat locuința exact cum a visat. S-a mutat încă din 2019 în Beverly Park, un complex rezidențial închis, plin de vedete. Proprietatea, construită în 1993, a fost deținută anterior de o femeie de afaceri din Taiwan, iar regina sprâncenelor ar fi plătit pentru ea peste 19 milioane de dolari.
Design interior cu amprentă personală
Iar la interior, totul poartă amprenta ei. Vedeta este o iubitoare de artă, așa că locuința este decorată cu mult bun gust, având în centru colecții de artefacte completate de mobilier modern. De exemplu, în biroul ei se găsește o lampă proiectată de Luciano Figerio, iar rafturile (create de Paul Evans) găzduiesc lucrări ale Alexandrei Nechita și J.M.W. Turner. În dormitorul principal, a dat o nouă viață unei canapele Federico Munari. V-ați fi gândit la asta?
„M-am gândit că am nevoie de puțină culoare în dormitor, iar verdele se potrivea cu verdele de afară”, a explicat ea.
„Totul este foarte zen”
Dar nu-i chiar totul despre artă clasică. Atmosfera generală este una relaxantă, aproape meditativă. Numai că Anastasia a simțit nevoia să aducă și un strop de energie în acest decor, în special în zona de socializare.
„Totul este atât de natural încât am simțit că am nevoie de puțină energie. Am simțit că am nevoie de puțină energie, deoarece totul este foarte zen. Zona barului este locul în care vrei să te distrezi puțin”, a continuat ea.
Cel mai mare regret al „Reginei sprâncenelor”
Dincolo de succesul fulminant și de proprietățile de lux, Anastasia Soare, ajunsă la 67 de ani, a vorbit deschis despre un subiect sensibil în autobiografia sa, „Conturul unui vis”. Care e, până la urmă, cel mai mare regret al ei?
Faptul că are un singur copil.
„Acesta este cel mai mare eșec. Îmi pare rău că am numai o fată, numai un copil (…). Cu ce rămâi la sfârșitul vieții? Cu nimic! (…). Nu mă așteptam să ajungem la această discuție. Mama mea are 92 de ani și știi ce? Dacă nu m-ar fi avut pe mine, ce ar fi făcut? (…). Am grijă de ea. Fata și mama mea sunt totul. Am clădit incredibilul, e excelent, dar până la urmă familia ta, mama, tatăl, copiii sunt cei mai importanți”, a declarat Anastasia Soare.


