Daca treci printr-o perioada dificila si simti ca nu mai stii ce sa faci ca sa o depasesti, ei bine, trebuie sa stii ca exista o singura rugaciune care aduce minuni in viata ta.
Asadar, adu lumina in viata ta rostind aceste cuvinte, despre care se spune ca au o putere uriasa.
„Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si ape intrat-au pana la sufletul meu – dar intru Tine este toata nadejdea mea. Tu cunosti pricina raului ce ma bantuie. La Tine perii capului meu sunt numarati. La Tine, deci, scap si pe Tine Te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet si sa-mi ajuti a birui toate ispitele ce ma invaluie – ca Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.
Cand vin necazurile peste noi, sa le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le ingaduie pentru ispasirea unor pacate ale noastre. Niciodata sa nu invinovatim pe nimeni, ci totdeauna noi sa ne socotim vinovati de ceea ce ni se intampla. Si sa nu ne miram.
De ce? Acel „de ce?” sa ni-l impropriem si sa gasim raspunsul in propria noastra fiinta. Daca privim in jurul nostru la unele familii care au numai un singur copil voit, iar pe ceilalti pe care i-au zamislit nu i-au dorit si i-au avortat, observam o nefericire si o multime de necazuri, boli, certuri etc. In unele cazuri, chiar acel singur copil pe care l-au nascut a ajuns sa-i bata, sa-i batjocoreasca pe proprii lui parinti, provocandu-le multa suferinta si lacrimi.
Sa nu crezi ca iti este bine atunci cand nu ai ispite. Daca vrei sa te veselesti cu veselie nespusa, atunci rabda acele necazuri pe care ti le trimite Dumnezeu si nu iti va parea rau.
Daca te cuprind necazurile – bucura-te, ca atunci tu mergi pe calea cea adevarata. Dar cine nu fuge de necazuri si le poarta dupa puterea lui, acela mosteneste Imparatia vesnica.
Daca vrei sa te veselesti cu veselie nespusa, atunci rabda acele necazuri pe care ti le trimite Dumnezeu si nu iti va parea rau.
Daca necazurile tale smeresc, dau liniste duhului si atrag la rugaciune, sa stii: simtirea ta nu insala.
Daca vor fi, sa zicem, putine necazuri – atunci vor fi si putine dobandite, putine invatate. Este un rau negutator acela care se bucura ca in targ sunt putini oameni si il necajesc putin si cumparatorii si vanzatorii!”, scrie ortodoxia.me.