Pentru multe cupluri, discuția despre fertilitate începe acasă, la masa din bucătărie, cu o întrebare simplă, dar apăsătoare: ne permitem sau nu să mergem mai departe? Un studiu global, prezentat la a 42-a Reuniune Anuală a Societății Europene de Reproducere Umană și Embriologie, arată impactul acestui răspuns: dacă s-ar reduce la jumătate costurile plătite direct de pacienți pentru tratamentele de fertilitate, numărul nașterilor obținute prin reproducere asistată ar putea crește de 2,67 ori.
Față de țările unde costul rămâne foarte ridicat, aproape de două sau trei ori venitul median anual al gospodăriei, diferența este uriașă. În Brazilia, India și Asia de Sud-Est, proporția nașterilor prin ART coboară la 0,2%-0,4%, în timp ce în Coreea de Sud ajunge la 11,8%, în Spania la 11,7%, iar în Japonia la 9,3%. Acolo, costul brut este sub 100% și cel net sub 50% din venitul median al gospodăriei.
Privind aceste cifre ca o femeie care încearcă să înțeleagă ce șanse are, mesajul devine clar: accesul nu depinde doar de medicină, ci și de nota de plată finală. Iar când costul scade, multe familii care, altfel, s-ar fi oprit după calcule reci, pot continua tratamentul.
Costul pentru un copil a fost măsurat raportat la venitul unei gospodării
Cercetătorii au analizat date din 22 de țări și regiuni, care acoperă peste 95% din activitatea globală ART, în perioada 2021-2023. Ei au construit o măsură numită „cost-per-copil”, adică suma necesară pentru a ajunge la o naștere vie prin ART, exprimată ca procent din venitul median al gospodăriei după impozitare.
Această abordare schimbă perspectiva asupra tratamentului. Nu mai vorbiți doar despre costul unui ciclu, ci despre cât ajunge o familie să plătească pentru șansa reală de a avea un copil (ceea ce, pentru cei aflați în proces, este întrebarea cea mai dureroasă și practică).
Costul brut „cost-per-copil” a variat de peste 12 ori la nivel internațional: de la 66% din venitul median al gospodăriei în Israel la 833% în Africa (fără Egipt, Tunisia și Africa de Sud). Costul net, adică partea rămasă efectiv din buzunarul pacientului, a mers de la 13% în Israel la 825% în Africa.
Potrivit Medicalxpress, modelele studiului au explicat între 77% și 84% din variația utilizării ART. Aceasta înseamnă că accesibilitatea financiară nu este un detaliu periferic, ci una dintre piesele centrale ale poveștii.
„Deși se înțelege deja că prețul influențează deciziile pacienților, a fost frapant să vedem cât de mult din variația accesului între țări și regiuni ar putea fi explicată printr-o singură metrică de accesibilitate. Modelele noastre au explicat între 77% și 84% din variația utilizării ART.”
Declarația îi aparține Dr. Stephanie Kuku, autor principal al studiului, de la Conceivable Life Sciences.
Reducerea costurilor poate dubla sau tripla accesul
Studiul mai aduce un detaliu important pentru oricine urmărește subiectul fertilității: relația dintre cost și utilizare nu este liniară. Cu alte cuvinte, o scădere de preț nu produce doar un mic avans, ci poate genera salturi mult mai mari, mai ales acolo unde tratamentul este aproape imposibil de plătit.
„Am constatat, de asemenea, că relația a urmat un model de lege a puterii, mai degrabă decât unul simplu liniar. În termeni practici, aceasta înseamnă că reducerea costurilor ar putea produce creșteri disproporționat de mari în utilizare, cele mai mari câștiguri fiind observate în țările și regiunile unde barierele de accesibilitate sunt cele mai mari.”
Dr. Stephanie Kuku exprimă astfel ceva ce multe familii simt deja: uneori nu lipsește dorința, ci spațiul financiar în care tratamentul să poată exista.
Iar pragul care apare în studiu merită reținut. Țările cu cele mai bune rezultate au avut cost brut sub 100% și cost net sub 50% din venitul median al gospodăriei. Când costul ajunge peste două sau trei venituri anuale mediane, folosirea ART se prăbușește la 0,2%-0,4%.
„Analiza noastră este fundamental centrată pe pacient: întreabă cât câștigă o gospodărie tipică și cât ar trebui să cheltuiască pentru a avea un copil prin ART. Pragul de 50% nu este o construcție teoretică; este o observație fundamentată a ceea ce au realizat națiunile cu cele mai bune performanțe.”
Tot Dr. Stephanie Kuku este cea care explică de ce acest prag contează în viața reală, nu doar în tabele.
Ce fel de sprijin pare să funcționeze
Studiul sugerează că sistemele de asigurare și finanțarea publică ar trebui să acopere mai multe cicluri complete de tratament, nu unul singur. Pentru familii, diferența este uriașă: accentul se mută de la plata unei singure încercări la susținerea parcursului complet până la naștere.
Dr. Stephanie Kuku a formulat lucrurile direct: „Poate cel mai simplu răspuns este că mandatele de asigurare și programele de finanțare publică trebuie să acopere multiple cicluri complete de tratament, nu doar unul singur. Întreaga noastră analiză este construită în jurul ‘cost-per-copil’, nu ‘cost-per-ciclu’, pentru că asta contează pentru pacienți. Datele sunt fără echivoc că țările care finanțează multiple cicluri realizează o utilizare mai mare.”
Există și exemple de măsuri fiscale punctuale. Coreea de Sud are un credit de impozit pe venit de 30% pentru tratamentul de fertilitate, menționat în studiu ca model care poate crește accesibilitatea.
Și Profesor Dr. Anis Feki, președinte al ESHRE, rezumă miza clar: „Acest studiu aduce cifre în spatele a ceea ce mulți pacienți experimentează: accesibilitatea nu este o problemă secundară, ci un determinant major al accesului la îngrijirea fertilității. Deși soluțiile trebuie adaptate fiecărui sistem de sănătate, datele oferă un mesaj clar și plin de speranță: politicile care reduc costul real pentru pacienți pot îmbunătăți semnificativ accesul la ART.”
Dacă sunteți în punctul în care citiți tot ce puteți despre fertilitate, merită să rețineți acest filtru simplu când evaluați orice program de sprijin: contează cât rămâne de plătit din buzunar pentru drumul complet, nu doar pentru o singură etapă. Iar cercetătorii spun că următoarele analize se vor uita mai atent la comunitățile subreprezentate, definite prin rasă, geografie sau statut socioeconomic, care nu sunt capturate în această cercetare.
