Pentru solista din Andre nicio zi nu este la fel. Vineri, solista dar și jurata de la ”Te cunosc de undeva” a implinit 39 de ani și a scris un mesaj pe rețelele de socializare, în care împărtășea poze cu noul ei iubit. Iar mai apoi, se pare că la petrecerea de botez a fiicei colegei ei, a venit doar cu cele două fetițe ale ei.

Andreea Bălan are momente de feicire dar și de tristețe ca orice om. Pe cele de bucurie le împărtășește cu fanii ei și urmăritorii din online, pe celelalte, le ține pentru ea. Vineri, 23 iunie, solista a împlinit 39 de ani și a ținut să le arate urmăritorilor ei cât de fericită este și că se iubește cu tenismenul Victor Cornea.
”Azi, de ziua mea, vreau să împărtășesc cu voi că iubesc, sunt iubită și sunt mai fericită ca niciodată”, a scris ea pe pagina de facebook. Apoi, a două zi, a publicat niște imagini cu fetițele ei, dar și un alt mesaj.

”Fiecare an care trece îmi aduce înțelepciune și claritate. Am învățat din tot ce mi-a oferit viață, bune și rele, iar azi sunt recunoscătoare pentru iubire imensă pe care o simt și o primesc și pentru sufletele minunate din viața mea.
Aging is a blessing when you learn the lesson”, a scris Andreea Bălan. Care la petrecerea fetiței Andreei Antonescu nu a venit cu noul iubit, ci cu fetițele ei. Sau poate nu l-am văzut noi?
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetLoredana Groza a scos imagini rare cu mama ei și i-a dedicat un mesaj public. Ce a spus despre femeia care a învățat-o să cânte
Revista IoanaCum scapi de musculițele din casă înainte să se înmulțească. Ce pași simpli recomandă entomologii
FinanciarulS&P se pronunță asupra ratingului României după ce randamentul titlurilor de stat pe 10 ani a urcat la 7,13%
News24Parlamentul a aprobat noile conduceri interimare la TVR și Radio România. PNL spune că PSD și AUR și-au împărțit funcțiile
Dolce SportDinamo negociază plecarea lui Karamoko la Orenburg. Transferul trebuie închis până joi noapte
GetPonyMașinile plug-in hybrid poluează mai mult în realitate decât în acte. De ce apare diferența la utilizarea zilnică