Pare că galbenul-unt și-a trăit traiul, alăturându-se rozului Barbie în cufărul cu amintiri cromatice. În ultimele luni, o nouă nuanță a acaparat podiumurile și covorul roșu, devenind rapid favorita tuturor: albastru cobalt. De la case de modă legendare la cele mai în vogă celebrități, toată lumea pare să fi primit același memo.
Podiumurile dau tonul
Primele semne au apărut acum mai bine de un an, când Balenciaga, Chloé, Valentino și Schiaparelli au inclus nuanța vibrantă în colecțiile de primăvară 2025. Lucrurile nu s-au oprit aici, ba chiar s-au accelerat. Colecțiile de primăvară 2026 au fost un adevărat regal de cobalt, cu piese semnate de Victoria Beckham, Gucci, Luar, Tom Ford și, din nou, Valentino.
Iar sezonul de toamnă 2026 a cimentat, practic, dominația acestei culori. Chanel, Givenchy, Mugler, Chloé, Stella McCartney și Valentino au prezentat opțiuni variate, de la look-uri complete până la detalii de efect în această nuanță electrică.
RecomandăriPrietenie vs iubire care este linia fină pentru țineCovorul rosu s-a vopsit in albastru
Dar trendul nu a rămas captiv pe podiumuri. sezonul premiilor a fost terenul perfect pentru ca vedetele să demonstreze puterea cobaltului. Pentru unele nominalizate, s-a dovedit a fi chiar un talisman norocos. Jessie Buckley și Wunmi Mosaku au plecat acasă cu trofee BAFTA, ambele purtând creații în nuanța vibrantă. Buckley a ales o rochie de catifea albastră Chanel (similară cu una prezentată în colecția Métiers d’art 2026), în timp ce Mosaku a optat pentru o rochie cu franjuri Ahluwalia, inspirată de show-ul de primăvară 2026.
Dua Lipa a intrat și ea în joc la petrecerea anuală a Fundației Elton John pentru SIDA. Cântăreața i-a cerut lui Demna să-i creeze o rochie Gucci personalizată, iar nuanța vibrantă a adăugat un plus de efect unei siluete super sexy.
Aparitii memorabile inainte de premii
Numai ca albastrul cobalt era deja în vogă cu mult înainte de sezonul premiilor. Vedetele testau apele de câteva luni. În ianuarie, Bella Hadid a sărbătorit premiera filmului „The Beauty” al lui Ryan Murphy într-un look complet Saint Laurent resort 2026: un windbreaker color-block în cobalt și gri și o fustă neagră din bumbac cerat. Colega ei de platou, modelul Amelia Gray, a ales o haină somptuoasă din blană artificială Gucci.
RecomandăriCum să construiești o relație armonioasă cu familia taÎn septembrie 2025, Dakota Johnson a participat la Festivalul de Film de la Zurich într-o rochie Gucci cu talie joasă, guler înalt și o fustă amplă. De parcă nuanța puternică nu ar fi fost de ajuns pentru a atrage atenția, corsetul din dantelă transparentă a completat perfect ținuta (e drept că o modalitate sigură de a menține un trend în viață este să-l combini cu altul la fel de popular, precum cel al rochiilor transparente).
V-ați fi gândit că un costum bărbătesc poate arăta atât de bine în culoarea asta? În aceeași săptămână, Greta Lee a promovat „Tron: Ares” într-un costum mulat Luar, proaspăt coborât de pe podium. Iar Alexander Skarsgård, aflat în turneu de promovare pentru filmul său „Pillion”, i-a cerut lui Alessandro Michele să-i creeze un costum Valentino personalizat, cu o cămașă de mătase asortată.
Cobaltul cucereste si stilul urban
Dincolo de evenimentele cu ștaif, starurile de street style au adoptat și ele nuanța. Iarna trecută, Jennifer Lawrence a renunțat la pata ei de culoare preferată, roșul, pentru un pulover albastru cobalt de la The Row.
RecomandăriÎncearcă masajul la Artemis Masaj din București. Nimic nu va mai fi la fel! (P)Pe bune, e o culoare versatilă.
Kendall Jenner a folosit-o ca piesă de accent, asortând o eșarfă statement cu o pereche de blugi drepți, o jachetă neagră, un cloche și balerini. O dovadă clară că nu trebuie să porți o ținută complet cobalt pentru a fi în trend.
Fie că vorbim de podium, de covorul roșu sau de ținutele de stradă, un lucru e clar: viitorul apropiat se anunță vopsit în albastru cobalt.
