Medicamentele GLP-1 folosite pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, vin cu o îngrijorare nouă: unii specialiști folosesc termenul „agonorexie” pentru situațiile în care slăbitul și controlul alimentar ajung să ocupe tot mai mult loc în viața unei persoane. Miza nu e doar cântarul, ci riscul ca o relație fragilă cu mâncarea și corpul să se agraveze sau chiar să pornească de aici.
Mai precis, vorbim despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Dimensiunea fenomenului nu e mică: aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. Iar la noi, efectul se vede și în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Dacă ideea de „slăbit rapid” pare tentantă, partea pe care merită să o iei foarte în serios este ce se întâmplă în minte, nu doar în farfurie. Unele reacții adverse frecvente, cum sunt greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot împinge persoana să mănânce tot mai puțin. Și de aici, pentru cine are deja vulnerabilități, se poate aluneca spre reguli rigide, vinovăție și obsesie.
Semnele care arată că slăbitul nu mai e doar un plan, ci a început să preia controlul
Luminița Tăbăran (psiholog clinician) descrie foarte clar profilul de risc.
„Atunci când există deja fragilități la nivel psihic – cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații – unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”
Cu alte cuvinte, nu medicamentul „creează” singur problema în fiecare caz, dar o poate hrăni. Dacă te gândești constant la mâncare, calorii, ce „ai voie” și ce „nu ai voie”, dacă ziua ta bună sau proastă depinde de cifrele de pe cântar, merită să nu ignori asta.
Psihologul explică și cum arată concret această schimbare în viața de zi cu zi: apar număratul fix al caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualurile alimentare și senzația de vinovăție după ce mănânci. Nu mai e vorba doar despre „disciplină”. E punctul în care controlul începe să mănânce din starea ta de bine.
„Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar”
Dar lucrurile nu se opresc aici. Luminița Tăbăran spune că pot crește iritabilitatea și anxietatea când nu poți mânca „după plan” sau când greutatea nu scade cum ai sperat. Viața socială se schimbă și ea: mai puțin chef de alte activități, retragere, rușine legată de corp. Aici e semnalul că nu mai vorbim doar despre slăbit, ci despre o presiune psihică serioasă.
De ce tocmai aceste medicamente pot accentua problema
Potrivit Adevarul, specialiștii care lucrează cu tulburări de alimentație văd deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente vechi sau a declanșat unele noi. Brad Smith (director medical al The Emily Program) spune că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a văzut și persoane fără istoric anterior care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului.
Și evaluarea lui despre amploare este directă.
„A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Zoe Ross-Nash (psiholog clinician) atrage atenția asupra unui mecanism simplu, dar important: când îți este greață, mănânci mai puțin, iar uneori elimini și ce ai mâncat din cauza stării de rău. Iar aceste comportamente pot fi apoi „întărite” de efectul medicamentului. Dr. Thea Gallagher (psiholog clinician la NYU Langone) avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung.
Numai că riscul nu apare doar în timpul tratamentului. Sarah Davis (psihoterapeut) spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți ai ei, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
Ce poți face ca să rămâi într-o zonă sigură, nu într-una obsesivă
Dacă iei deja un astfel de medicament sau te gândești la el, ideea utilă de reținut e asta: nu porni doar cu un plan pentru greutate, ci și cu unul pentru sănătatea ta emoțională. OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte dintr-o abordare mai largă, cu alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Recomandarea vine însă cu o rezervă clară: datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate, potrivit ghidului publicat la sfârșitul anului trecut.
Luminița Tăbăran spune că, înainte de o dietă de slăbit, merită rezolvate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Iar dacă observi comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, semnalul este să ceri sprijin de la medic și psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
Recomandarea ei este foarte practică și, sincer, mult mai sănătoasă decât goana după un rezultat rapid: pași mici, siguri, blândețe și consecvență. Obiectivul nu ar trebui să fie doar să scadă un număr, ci să apară obiceiuri pe care le poți duce mai departe fără să te lupți zilnic cu tine. Dacă planul te izolează, te sperie sau îți ocupă mintea non-stop, nu e un plan bun pentru tine, chiar dacă pe hârtie pare eficient.
Și mai e ceva de ținut minte: Sarah Davis atrage atenția că, spre deosebire de chirurgia bariatrică, unde există o evaluare psihologică înainte de intervenție, în cazul acestor medicamente asta „de multe ori” nu se întâmplă. Tocmai de aceea, monitorizarea atentă și ajutorul cerut la primele semne de rigiditate, anxietate sau rușine legată de mâncare pot face diferența dintre un tratament și un nou cerc greu de ieșit din el.
