Pentru multe femei care duc și munca, și grija pentru toți ceilalți, povestea Adinei Buzatu, creatoare de modă, vine fix în punctul acela sensibil în care îți dai seama că ai rezolvat tot, mai puțin pe tine. După un accident serios la schi, ea spune că a decis să nu mai trăiască pe „pilot automat” și să își pună propria stare emoțională și fizică pe lista reală de priorități.

În martie 2025, în Elveția, Adina Buzatu a suferit o fractură serioasă la picior în timpul unui accident la schi. Au urmat două intervenții chirurgicale, zece săptămâni în cârje și apoi luni de recuperare, adică o perioadă lungă în care ritmul de zi cu zi s-a schimbat forțat, nu dintr-o rezoluție frumoasă de început de an.

Accidentul la schi a adus o nouă perspectivă

Partea care atinge cel mai tare nu este doar accidentul, ci ce a văzut în oglindă după el: continua să muncească, să alerge, să rezolve, să țină lucrurile în picioare. Doar că, în tot acest mecanism, propria ei persoană rămânea pe ultimul loc. Iar asta e miza reală a poveștii pentru multe dintre noi: nu ambiția e problema, ci felul în care ajungi să amâni viața pentru „după”.

Într-o postare pe Instagram, Adina Buzatu a explicat că perioada de recuperare nu a însemnat o retragere din muncă. Din contră, a continuat să lucreze cot la cot cu echipa ei, semn că schimbarea pe care o vorbește acum nu înseamnă că renunță la ritm sau la carieră. Înseamnă altceva, mult mai greu de făcut în viața reală: să nu te mai pierzi pe drum.

Potrivit Cancan, tocmai aici stă și diferența importantă pentru femeile care se regăsesc în modelul „eu le fac pe toate”. Mesajul ei nu merge spre fuga din profesie sau spre ideea că succesul trebuie plătit cu retragere, ci spre o recalibrare în care grija de sine nu mai vine doar după ce se termină proiectele, vacanțele sau obiectivele bifate.

„De când am avut accidentul la schi, mă întorc des la aceeași întrebare. Nu de ce s-a întâmplat. Ci ce aleg să înțeleg din el. Eram din nou pe pilot automat. Munceam enorm, alergam dintr-un loc în altul și rezolvam tot. Mai puțin pe mine. Au urmat zece săptămâni în cârje și luni de recuperare. Am continuat să merg la muncă, cot la cot cu echipa mea. Dar, pentru prima dată după mult timp, am început să am grijă și de mine. Atunci am înțeles un lucru simplu: Nu poți construi o viață frumoasă abandonând omul care o trăiește.”

Din ce spune ea, recuperarea fizică a venit la pachet cu o formă de claritate pe care multe femei o recunosc abia când corpul le obligă să se oprească. Nu apar detalii despre ritualuri precise de self-care sau despre schimbări concrete în dinamica cu apropiații, dar direcția e limpede: a început să se includă și pe ea în ecuația grijii, nu doar să țină totul funcțional pentru ceilalți.

Nu vrea să muncească mai puțin, ci să nu mai amâne viața pentru „după”

Asta face povestea ei mai credibilă și mai ușor de dus în viața de zi cu zi. Nu vorbește despre a lăsa totul baltă, ci despre a continua să construiască fără reflexul de a-și împinge propria viață într-un viitor ipotetic. Pentru o femeie activă profesional, mesajul practic e destul de clar: nu fiecare schimbare sănătoasă cere o ruptură mare; uneori începe cu faptul că nu te mai tratezi ca pe ultima urgență de pe listă.

Adina Buzatu a spus că ideea de „trăiesc mai târziu, după următorul obiectiv” este exact capcana care te lasă fără prezent. Iar în discursul mai larg despre succes și antreprenoriat, tema asta apasă tot mai mult, mai ales pentru femeile care duc simultan carieră, responsabilități și grija pentru cei din jur.

„Ne petrecem prezentul reparând trecutul sau pregătind viitorul. Ne spunem că vom trăi după următorul proiect, după următoarea vacanță, după următorul obiectiv. Doar că acel «după» se îndepărtează de fiecare dată. Iar viața se scurge în timp ce noi facem planuri pentru ea. Nu cred că soluția este să muncim mai puțin. Îmi iubesc meseria și voi continua să construiesc. Dar vreau să o fac fără să mă mai pierd pe drum.”