13 februarie , 2025

Ultimele articole

AcasăSANATATE9 fructe și legume care îți detoxifică organismul. O listă utilă

9 fructe și legume care îți detoxifică organismul. O listă utilă

9 fructe și legume care îți detoxifică organismul – o lista cu toate acestea si cu modul in care este ideal sa fie consumate este chiar utila. Asa ca facem aceasta lista si aducem toate detaliile care sunt necesare.

9 fructe și legume care îți detoxifică organismul. O listă utilă

BROCCOLI

Leguma conţine nutrienţi preţioşi precum luteină, zeaxantină, isoantocianidine, iar acestea contribuie la eliminarea toxinelor, care pot cauza inflamaţie cronică şi cancer. Ţine alergiile sub control şi întăreşte sistemul imunitar. Kaempferolul, un flavonoid esenţial din broccoli, are efect pozitiv asupra alergiilor şi întăreşte răspunsul imunitar al organismului.

Menţine ochii sănătoşi. Având în compoziţie betacaroten şi luteină, protejează împotriva degenerării maculare.
Previne deficienţa de vitamina D, deoarece înglobează o cantitate impresionantă de vitamina K (150gr de broccoli oferă 100% din necesarul zilnic de vitamina K) care ajută organismul să asimileze şi să utilizeze vitamina D.

ANANAS

Fructul proaspăt conţine bromelaină, una dintre cele mai puternice enzime cu rol important în digestia proteinelor. Este extrem de eficient şi ca remediu pentru toate problemele digestive. Ananasul curăţă tractul digestiv prin desprinderea celulelor moarte şi ajută la vindecarea acestuia.

Având în compoziţie minerale precum mangan, cupru şi vitaminele C, B1, B6, acid folic şi acid pantoteic, fructul tropical sprijină organismul în procesul de regenerare şi detoxifiere.

GHIMBIR

Acesta este unul dintre cele mai versatile condimente, fiind folosit într-o gamă largă de preparate, de la sosuri, supe şi alte feluri principale până la deserturi şi băuturi. Dar întrebuinţările sale nu se opresc aici. Încă din secolul I, asiaticii se foloseau de această plantă pentru a trata diferite probleme ale plămânilor, stomacului şi splinei.

Ai încercat vreodată să bei ceai din rădăcină de ghimbir? Dacă nu ai gustat încă deliciosul şi sănătosul ceai, acum este momentul oportun! Perioada de tranziţie dintre sezoane te poate lăsa epuizată şi cu sistemul imunitar la pământ, aşa că ai nevoie de un remediu simplu de preparat, perfect pentru tratarea şi menajarea diverselor simptome şi afecţiuni.
Prepară-ţi acasă o cană de ceai de ghimbir după următoarea reţetă: Cojeşte rădăcina de ghimbir proaspată, taie o bucata mică şi dă-o pe răzătoare până când obţii 2-3 linguriţe de răzătură. Pune ghimbirul într-o cană şi toarnă peste apă fierbinte care să acopere 3/4 din cană (este preferabil să torni apa după ce a clocotit vreo 2 minute), apoi completează restul cu suc proaspăt de lămâie sau lime.

Citeste si:  Casti mult? Iata cateva motive

Dacă bei ceaiul îndulcit sau eşti răcit, adaugă o linguriţă de miere (de tei sau salcâm) şi acoperă mixtura, lăsând-o câteva minute să infuzeze bine. Trece-l printr-o strecurătoare ca să scapi de răzătură şi consumă-l cât este cald.

USTUROIUL

Usturoiul curăţă nu numai întreg organismul, dar mai face bine şi inimii. Este antiviral, antibacterian şi antibiotic, conţinând o chimicală numită alicină, care promovează producţia de celule albe şi ajută la eliminarea toxinelor. Cel mai bine este să îl consumi crud, în salate sau sosuri. Crud sau fiert, în mâncare, usturoiul ar trebui totuşi consumat zilnic, mai ales în anotimpul rece, când infecţiile respiratorii sunt atât de frecvente.

LĂMÂIA

Lămâia nu ar trebui să lipsească din nicio casă deoarece este bogată în vitamina C, benefică atât pentru piele, cât şi pentru întărirea sistemului imunitar. Mai mult decât atât, citricele în general au un efect alcalin asupra corpului, ajutând la reechilibrarea pH-ului şi totodată la întărirea sistemului imunitar.

VARZA

Nu ar trebui nici ea să lipsească din meniul zilnic atunci când vrem să ne detoxifiem organismul. Varza este mai bogată în vitamina C decât portocalele, are puţine calorii şi multe substanţe cu efect antioxidant, conţine magneziu, potasiu, calciu – aceste caracteristici şi multe altele o recomandă în mod special ca remediu natural împotriva unui număr mare de afecţiuni. Varza mai conţine o substanţă chimică numita sulforofan, care ajută organismul în lupta cu toxinele. De asemenea, în compoziţia ei are şi glutation, un antioxidant care ajută la îmbunătăţirea funcţiei de detoxifiere a ficatului să elimine tot ce este rău din corp. Se recomandă să se consume de 3 sau 4 zile pe săptămână o salată de varză crudă care poate face minuni în reglarea ponderală, ce-i drept, mai ales pe termen lung (varza fiind foarte bogată în fibre alimentare, are puţine calorii, multe vitamine şi minerale, ajutându-ne să slăbim natural).

Citeste si:  Cum sa scapi de sughit! Trucurile pe care trebuie sa le incerci acasa!

SFECLA ROŞIE

Sfecla roşie este considerată “superfood” de către specialişti deoarece este bogată în vitaminele B3, B6, C şi beta-caroten, este o sursă importantă de fier, magneziu, zinc şi calciu, atât de necesare la detoxifierea şi eliminarea deşeurilor din organism. Fibrele conţinute de sfeclă pot îmbunătăţi şi digestia. Pentru cei care au nevoie de o ridicare rapidă a numărului de nutrienţi, sfecla roşie este cea mai bună alegere. Are mult magneziu, fier şi vitamina C, reducând colesterolul şi întărind ficatul şi firele de păr. Adaug-o în salate, foloseşte-o în sucuri de fructe şi legume sau găteşte-o la aburi pentru câteva minute (maxim 5 min).

GRAPEFRUIT

Aparţine familiei de citrice şi este bogat în nutrienţi. Acest fruct este bogat în vitamina C, A, B5, acid foloc, calciu şi fibre. În plus, conţine o mare cantitate de antioxidanţi şi fitochimicale. Pulpa grapefruitului de culoare roz sau roşie se datorează prezenţei de carotenoide, numite licopen (găsit şi în roşii), ce are o activitate antioxidantă puternică. Acest fruct cât şi sucul mai este considerat de specialişti ca alimente sănătoase pentru inimă. Consumul de grapefruit e recomandat cu 30 de minute înainte de a lua masa. Mănâncă fructele în general pe stomacul gol, pentru a evita balonarea, hiperaciditatea şi digestia greoaie. Digestia fructelor are loc direct în intestinul subţire, acolo unde are loc absorbţia substanţelor hrănitoare.

MĂRUL

Conţine fibre, vitamine, minerale şi multe fitochimicale, toate benefice în procesul de detoxifiere. Merele sunt o sursă de fibre solubile numite pectină, care ajută la detoxifierea organismului, îndepărtând metalele şi aditivii alimentari. Mănâncă fructele în general pe stomacul gol, pentru a evita balonarea, hiperaciditatea şi digestia greoaie. Digestia fructelor are loc direct în intestinul subţire, acolo unde are loc absorbţia substanţelor hrănitoare.

Urmărește-ne si pe Google News

Citeste si:

 

Citește și: