Lily Collins ne reamintește constant că, în viața reală, este fix opusul personajului său din serialul fenomen Emily in Paris. Recent, actrița a fost fotografiată pe străzile din Londra alături de soțul ei, Charlie McDowell, într-o ținută care demonstrează, din nou, că stilul ei personal este mult mai relaxat și natural, departe de explozia de culori și texturi din serial.
Look de mamă relaxată în Londra
Pentru plimbarea londoneză, Collins a ales o jachetă din piele cu aspect uzat de la Acne Studios, al cărei guler l-a ridicat pentru un plus de atitudine cool. Sub jachetă a purtat o helancă tricotată de culoare verde-măsliniu. Partea de jos a ținutei a creat un contrast interesant. A completat look-ul cu o pereche de pantaloni cargo de culoare untului și adidași Adidas Spezial de culoarea șoricelului.
Iar pentru a adăuga o notă de contrast rafinat, a purtat o geantă neagră matlasată Chanel 25, un detaliu care a completat perfect întregul ansamblu. un stil care pare simplu, dar e studiat în detaliu.
O formulă de stil consacrată
Dar nu e prima dată când o vedem pe Lily adoptând această combinație. E drept că actrița pare să aibă o formulă preferată. În luna august a anului trecut, în timpul filmărilor pentru sezonul cinci din Emily in Paris (da, se filmează deja în Italia!), actrița a fost văzută într-o ținută similară ca spirit. Atunci a optat pentru un palton lejer, gri, de la Uniqlo, o cămașă kaki, pantaloni de jogging negri și aceeași pereche de adidași Adidas Spezial.
Singura diferență notabilă a fost geanta, o piesă supradimensionată de la Balenciaga, modelul City. V-ați fi imaginat-o pe Emily Cooper purtând așa ceva?
Lecția de stil a lui Lily
Așadar, pentru oricine nu se regăsește în stilul extravagant al lui Emily Cooper, lecția oferită de Lily Collins este destul de clară. Nu-i chiar așa de greu să ieși în evidență și fără culori țipătoare sau imprimeuri nebunești.
O formulă simplă, dar de efect.
Combinația dintre piese comode, aproape neutre din punct de vedere al genului, și o geantă de lux pare să fie semnătura ei personală, departe de platourile de filmare.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetAndreea Raicu spune cât costa, de fapt, perfecțiunea din televiziune pentru o femeie, botox timpuriu și diete de înfometare
Revista Ioana13 luni de viață pentru jumătate dintre pacienți. Tratamentul Rasonque aduce speranță în cancerul pancreatic
FinanciarulCNPP a pus în vigoare 13 noi decizii de pensie de la 19 august 2026. Termenul de contestație rămâne 45 de zile
News24FC Botoșani a înregistrat prima victorie a sezonului cu 1-0 împotriva Csikszereda Miercurea Ciuc
Dolce SportUniversitatea Craiova a ieșit din Europa League după 1-0 cu Ararat. Sandu Boc pune totul pe seama arbitrajului
GetPonyBMW Neue Klasse blochează ușa câteva clipe când detectează un biciclist, după 8% din accidentele din Berlin