Stefano Gabbana, cofondatorul casei de modă, a demisionat din funcțiile de conducere pe care le deținea în cadrul grupului. Decizia va intra în vigoare abia la 1 ianuarie 2026, într-un moment în care compania renegociază datorii de 450 de milioane de euro și se pregătește pentru o nouă eră managerială.

Demisie cu efect întârziat

Vestea a zguduit industria modei joi seara, însă vineri dimineață, casa de modă din Milano a emis un comunicat pentru a clarifica poziția cofondatorului. Compania a precizat că, „într-un parcurs natural de evoluție a organizării și guvernanței sale”, Gabbana „a demisionat din funcțiile sale la Dolce & Gabbana Holding Srl, Dolce & Gabbana Trademarks Srl și Dolce & Gabbana Srl, cu efect de la 1 ianuarie 2026”.

E drept că mișcarea pare dramatică la prima vedere. Numai că brandul a ținut să sublinieze imediat un aspect esențial. „Demisia nu are nicio influență asupra activităților creative desfășurate de Stefano Gabbana pentru grup.” designerul rămâne la cârma creativă, alături de partenerul său, Domenico Dolce.

Sofia Vergara revine la America’s Got Talent sezonul 21 în sandale Dolce & Gabbana
RecomandariSofia Vergara revine la America’s Got Talent sezonul 21 în sandale Dolce & Gabbana

Un fost CEO Gucci preia conducerea?

Iar speculațiile privind viitoarea organizare managerială sunt în toi. Surse din piață susțin că Alfonso Dolce, fratele lui Domenico Dolce și actualul CEO, ar putea prelua funcția de președinte. Locul său ar urma să fie luat de Stefano Cantino, un veteran al industriei de lux, fost CEO la Gucci, de unde a plecat în septembrie anul trecut. O confirmare oficială este așteptată săptămâna viitoare.

Dar cine este, mai exact, Stefano Cantino? Înainte de Gucci, a fost vicepreședinte senior de comunicare la Louis Vuitton. Și-a petrecut însă cea mai mare parte a carierei (22 de ani) la Prada, unde a ocupat diverse roluri în dezvoltarea afacerii, merchandising și marketing, fiind implicat în toate aspectele, de la retail la procesele industriale.

Datorii de 450 de milioane de euro

Dincolo de schimbările de management, cifrele financiare sunt cele care atrag atenția. Dolce & Gabbana, companie în care Stefano Gabbana deține, conform surselor, 40%, a angajat banca Rothschild pentru a renegocia datoriile de 450 de milioane de euro cu un consorțiu de bănci format din Intesa, BPM, Crédit Agricole, CDP și BNL.

Actorii din „The Devil Wears Prada 2” la prezentarea Dolce & Gabbana
RecomandariActorii din „The Devil Wears Prada 2” la prezentarea Dolce & Gabbana

Pârghiile de negociere sunt „activele imobiliare extinse și veniturile din redevențe”. Întrebată despre acest subiect, compania a declarat că momentan „nu are nimic de declarat, deoarece negocierea cu băncile este încă în desfășurare”. În același timp, surse din piață estimează veniturile companiei la 1,9 miliarde de euro.

Cifrele sunt, pe bune, amețitoare.

Motorul de creștere: divizia Beauty

Numai că, dincolo de datorii, un sector al afacerii prosperă vizibil. După ce și-a internalizat divizia de beauty în 2022 (anterior licențiată către Shiseido), grupul a investit masiv în această categorie. Rezultatele nu au întârziat să apară. Sub conducerea lui Gianluca Toniolo, un fost executiv LVMH, divizia a înregistrat vânzări estimate la 910 milioane de euro, o creștere de 35% față de 2023, plasând compania pe locul 45 în topul celor mai mari 100 de companii de beauty din lume.

RecomandariTinute Dolce&Gabbana toamna 2011

V-ați fi gândit că parfumurile și cosmeticele pot genera aproape un miliard de euro? Brandul se pregătește să lanseze oficial în septembrie și prima sa linie de îngrijire a pielii, denumită „Ever Youth”. În plus, a început un plan ambițios de deschidere a magazinelor dedicate, cu locații inaugurate deja în Jakarta, Hong Kong și Londra.

Independență și planuri de viitor

Fondată în 1985, casa de modă s-a extins de-a lungul anilor într-un adevărat brand de lifestyle, cu divizii de decorațiuni interioare, electrocasnice de bucătărie și produse alimentare. Designerii și-au prețuit mereu independența, care i-a ajutat să ia decizii îndrăznețe (cum ar fi renunțarea la linia de succes D&G în 2011 pentru a o integra în brandul principal). Sursele spun că acum compania cochetează cu ideea de a intra în industria ospitalității.

În martie, EssilorLuxottica și Dolce & Gabbana au anunțat prelungirea până în 2025 a acordului de licență pentru producția și distribuția globală a ramelor de ochelari și a ochelarilor de soare ai mărcii, o colaborare începută încă din 2004.