În Accra, capitala Ghanei, un meșter tâmplar pe nume Eric Kpakpo Adotey a transformat doliul într-o formă de artă. El creează sicrie-fantezie, personalizate după meseria sau pasiunile celui decedat, iar colecționarii internaționali plătesc acum peste 3.000 de lire sterline pentru o astfel de piesă unică. Acestea nu sunt doar niște cutii, ci adevărate biografii sculptate în lemn.
Sicrie în formă de ardei sau sticlă de Cola
În atelierul lui Eric, membru al comunității Ga, moartea este privită mai degrabă ca o tranziție către statutul de strămoș, nu ca un final. Așa că înmormântările sunt evenimente publice, prelungite și profund performative. Cum vine asta? Ei bine, sicriele, cunoscute local ca abebuu adekai sau „sicrie-proverb”, reflectă identitatea și statutul celui dispărut. În curtea sa poți vedea un ardei iute gigant pentru o vânzătoare locală de ardei și o doză de Coca-Cola pentru cineva cu o pasiune pentru băuturile carbogazoase.
Ba chiar a sculptat și un penis pentru o lucrătoare sexuală. Departe de a fi un subiect tabu, Eric spune că munca sa aduce o altă atmosferă la funeralii. „Oamenii râd”, mărturisește el zâmbind.
Această abordare relaxată a morții oferă o perspectivă complet diferită față de un doliu trăit în tăcere.
O călătorie spre rădăcinile ancestrale
Povestea acestor sicrie a fost descoperită în timpul unei călătorii de 15 zile în Benin, Togo și Ghana. Pentru scriitoarea Georgina Lawton, aceasta a fost prima vizită în Africa de Vest, o regiune de care o leagă mai mult decât curiozitatea jurnalistică. În urmă cu 10 ani, o serie de teste ADN i-au dezvăluit că jumătate din moștenirea sa genetică provine din Nigeria, Benin și Togo.
Acest fapt nu i-a fost comunicat de părinții care au crescut-o într-o familie de albi. Adevărul despre aventura mamei sale a ieșit la iveală abia după ce tatăl care a crescut-o, Jim, a murit de cancer în 2015.
Aventura ghaneză, între pericole și bunătate
Pe parcursul călătoriei, amintirea tatălui său a fost mereu prezentă. Îi auzea vocea blândă certând-o când greșea la schimbul valutar sau avertizând-o să fie atentă. Iar avertismentele nu erau nefondate. O călătorie cu un taxi colectiv de la Accra la satul de coastă Busua, care ar fi trebuit să dureze cinci ore, s-a întins pe aproape 12 ore.
Drumurile sunt pline de gropi de mărimea unor cratere. Benzile se contopesc fără avertisment. Al doilea taxi în care se afla s-a defectat pe un drum de noroi, în timpul unei furtuni, aproape de granița cu Coasta de Fildeș. Dar, fie că a fost vorba de un înger păzitor, de noroc chior sau de tatăl ei care o veghea de undeva, o familie locală a oprit un camion mic și a ajutat șoferul să repornească mașina.
Între observator și urmaș al tradițiilor Vodun
În Benin, a participat la o ceremonie Zangbeto, unde o structură conică imensă, acoperită cu rafie și frunze uscate, se învârtea pe propria axă, întruchipând un spirit Vodun. Voodoo, sau Vodun, cum este cunoscut aici, este o religie politeistă originară din Africa de Vest. E drept că a fost mult timp denigrată de Occident, dar este mai puțin despre sacrificii de animale și mai mult un mod de viață, o practică spirituală care modelează existența de zi cu zi.
Privind ritualul, Georgina s-a simțit undeva între observator și urmaș, încercând să înțeleagă ce înseamnă să fii martor la ceva ce poate și strămoșii ei au practicat.
Acasă, fără a avea nevoie de apartenență
Ar fi o minciună să spunem că Africa de Vest i s-a părut imediat familiară, mai ales după o copilărie petrecută la granița dintre Surrey și sudul Londrei. Identitatea și-a format-o singură, prin terapie, cercetare și scris (memoriile sale, Raceless, au fost publicate în 2021).
O identitate culturală se transmite prin osmoză.
Și totuși, corpul ei s-a adaptat rapid la căldura toridă, iar stomacul a absorbit fără probleme iuțeala sosului de ardei shito, un condiment omniprezent în Ghana. Poate că acestea sunt amintiri pe care corpul le deține fără să fi fost vreodată învățat? Călătoria nu a fost începută pentru a căuta vindecare sau răspunsuri, dar parțial asta a primit. A învățat cum, în unele practici ancestrale, pierderea coexistă cu continuitatea, iar între cele două se află sensul.
