Sfântul Valentin – Istoria Sfântului Valentin. Despre Sfântul Valentin s-a discutat mult, cu argumente pro și contra, mai ales că în calendarul creștin-ortodox nu există niciun Sfânt pe data de 14 februarie. Deși, a fost declarat martir al creștinilor romano-catolici, în secolul III, Sfântul Valentin nu se mai regăsește nici în calendarul lor, fiind scos din 1969 din cauza ambiguității acestui personaj.
Despre Valentine’s Day putem spune că este o zi destinată marketing-ului, însă câți dintre voi știu că există Sfântul Valentin al Ortodoxiei sărbătorit pe 30 iulie?
Sfântul Valentin – Istoria Sfântului Valentin
Sfântul Valentin s-a născut în anul 175, la Interamna (Terni de astăzi, Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de către Papa Victor I, în anul 197.
Remarcabil propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni și vindecător, a fost foarte iubit de către credincioșii săi. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boală foarte grea. Când s-a îmbolnavit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmând sfatului lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boală care îi schimonosea și îi contorsiona cumplit trupul.
Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuțiilor împăratului Marc Aureliu. Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopții, pentru a se evita răscoala populației din Terni.
Trei dintre discipolii lui Craton, Procul, Efiv sș Apolonie, au fost și ei uciși împreună cu Sfântul Valentin, în anul 273.
Părticele din moaștele Sfântului Mucenic Valentin se găsesc la Biserica Delea-Nouă Calist din București. Sfintele Moaște au fost primite în dar de la Episcopia din Terni, Italia, în anul 2005.
Astăzi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite și mai nou și în statele europene, se fac petreceri si baluri. Îndrăgostiții își fac cadouri. În calendarul ortodox sfântul Valentin se sărbatorește pe 16 februarie (Sfinții mucenici Pamfil Valentin).
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News2415% în plus la facturile de energie pentru gospodăriile din România, într-un an cu inflație de 8,2%
Dolce SportSorana Cîrstea, 36 de ani și locul 17 WTA, s-a mutat la Dubai pentru ultimul sezon și drumul spre US Open
GetPony10 zone cu covor rutier roșu și panouri care afișează viteza apar la intrarea în localități din vestul țării
Bravonet225.000 de urmăritori are Andrei Bordeianu, influencerul internat cu fracturi după accidentul de motocicletă
Revista Ioana7%-10% din factura plătești în stand-by, dar routerul și TV-ul OLED te pot costa mai mult dacă le scoți din priză
Financiarul2,5 miliarde de euro intră în România prin SAFE, prima tranșă din alocarea totală de 16.680.055.394 de euro
