Schimbarea si beneficiile ei pentru progres. Simți că trebuie să iei o decizie, o schimbare. Poate fi vorba să închei o relație de lungă durată, să te muți în alt oraș, poate chiar altă țară sau să îți schimbi fundamental stilul de viață. Dar cum faci asta?
Cuprins
Scriitoarea și speakerul motivațional Lois Barth spune că oamenii aflați în situația de a lua o hotărâre majoră se împart în trei categorii diferite. Unii sunt ca un fluture în cocon care își dau seama că trebuie să facă o schimbare, dar nu știu care sau cum, alții își doresc să aibă parte de mai multe emoții puternice în viața lor de zi cu zi și există persoane care recunosc imediat nevoia schimbării, însă nu găsesc resursele necesare să o facă.
Schimbarea si beneficiile ei pentru progres.
Orice evoluție, sunt de părere psihologii, produce automat un efect resimțit imediat: ieșirea din zona de confort. Însă acest efect este de scurtă durată, până când noua zonă în care ai intrat începe să-ți intre în obișnuință. Adevărata schimbare, cea esențială, se întâmplă când îți permiți să sclipești, așa cum bine zice Lois Barth în cartea sa „Curajul de a străluci“.
Cel mai bun exemplu de urmat când vrem să facem o transformare este să ne uităm la copii sau la animale. Aceștia au o curiozitate nativă care-i îndeamnă la căutare și la găsirea soluțiilor. Specialiștii în domeniu recomandă ca, înainte de orice schimbare, să cauți mai întâi motivația. Ea răspunde la întrebări precum: de ce vrei să ajungi acolo? cât de mult îți dorești asta?
Abia apoi să determini calea și mijloacele.
Iar scuzele de genul „sunt prea în vârstă pentru asta“ sau „nu am puterea să o fac“ nu ar trebui să existe, ele limitând raționamentul logic și orizonturile, în general.
Un exercițiu nemaipomenit în acest sens este să te gândești cum i-ai vorbi celui mai bun prieten, ce ton ai folosi și cum l-ai sfătui pe el într-o situație asemănătoare cu a ta. Apoi aplică acest dialog imaginar, în mintea ta, pentru tine. Pentru că în tine este puterea de a schimba lucrurile.
Despre
îndrăzneală și schimbare
În general, oamenii cred despre curaj că este un act săvârșit în absența fricii, însă el este de fapt cea mai puternică dorință de a acționa împotriva ei.
Cutezanța ar trebui privită mai mult ca un lucru benefic sau, cum spune autoarea anterior amintită, un stres bun. El îți oferă energia necesară să faci o schimbare, iar dacă vei aștepta ca frica să dispară ca să poți acționa, îți vei pierde timpul.
Înconjoară-te de prieteni care te susțin și nu abandona scopul dacă nu realizezi ceea ce ți-ai dorit din prima încercare. Viața nu este un drum previzibil, iar ea te iscodește la fiecare pas să faci alegeri.