Datorită faptului că în sezonul toamnă – iarnă machiajul smokey e în top, va vom arata cum putem realiza acest look dramatic şi intens pentru a fi în pas cu noile tendinţe!
1. Un primul pas ar fi curăţarea tenului cu un demachiant şi cu loţiune tonică. Chiar dacă nu a fost machiat, tenul a acumulat pe parcursul zilei, mult praf şi impuritati. Dupa ce am curaţat tenul temeinic , aplicăm crema – bază, ea este secretul unui machiaj de durată.
2. Apoi urmează aplicarea anticearcănului, a fonului de ten şi a pudrei.
În acest sezon se poartă tenul alb, de portelan, aşa ca fetelor anulaţi toate sedinţele la solar . Fondul de ten şi anticercănul le întindem cu degetele, astfel efectul lor va fi mult mai uşor. Pudra e absolut necesară pentru fixarea machiajul.
3. Stilizarea sprâncenelor
Sprâncenele naturale şi bogate sunt şi ele în trend.
4. Conturarea ochiului cu ajutorul unui creion negru.
5. Aplicăm fardul negru pe toată pleoapa mobila, degradând uşor culoarea spre arcadă. Acelaşi fard îl folosim şi pe linia genelor inferioare.
6. Folosim un fard alb sau nude pe arcadă, degradand uşor spre pleoapa mobilă – acesta ne va ajuta să facem trecerea finală dintre nuanţe. Revenim la creionul negru şi machiem pe semiconjunctivă – privirea va avea un aer mult mai dramatic şi în acelaşi timp seducator.
7. Ultimul pas în machierea ochilor e folosirea rimelului sau a genelor false, după caz.
8. Alegem un blush corespunzator anotimpului rece.
9. Pentru a nu încărca look-ul putem aplica un ruj sau un gloss nude, în culori naturale.
10. Urmărind aceşti paşi cu singuranţă vei avea un look seducător şi fresh dar în acelaşi timp şi foarte rezistent.
VIDEO Machiajul care slabeste
Machiajul pentru fete cu pistrui – VIDEO
Machiajul arabesc – VIDEO

Paulina Buldumea, make up artist Atelier Paris
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Horoscop 18 septembrie 2026. Leu și Fecioară au azi o decizie de luat
Dolce SportManchester City s-a calificat în turul al patrulea al Cupei Ligii Angliei după 5-0 cu Norwich
GetPonyUn șofer din București a fost amendat după ce a lăsat mașina pe trotuar, lângă o trecere de pietoni
BravonetRomânul care i-a plătit datoriile lui Irinel Columbeanu i-a organizat o petrecere la 69 de ani
Revista IoanaCe recomandă CDC pentru vaccinul MMR la copii, adulți și înainte de călătoriile în străinătate
FinanciarulPPC negociază cumpărarea Flanco de la Iulian Stanciu. Tranzacția poate să nu fie finalizată
